Hagi i-a distrus visul de-o viata! Barcelona l-a vrut, i-a facut oferta, apoi a primit vestea care l-a bagat in depresie. Ce jucator GENIAL a ratat numarul 10 pe Camp Nou
Toata lumea i-a spus ca e genial si ca merita sa ajunga in top. A crezut ca va straluci la Barca, intr-o superechipa.
Francezul Ginola a fost de doua ori aproape de Barcelona. In ambele situatii, ceva s-a intamplat in ultimul moment, iar mijlocasul ofensiv n-a mai putut sa-si implineasca visul! Intr-un interviu acordat Four Four Two, Ginola recunoaste ca Barca l-a vrut atat in 1995, cat si in 1996. Prima data, chiar decizia lui Gheorghe Hagi de a continua in Catalunya i-a blocat accesul in vestiarul extraterestru de pe Camp Nou.
"M-am intalnit cu Johan Cruyff la un turneu de golf. El m-a invitat acolo, totul era organizat de fundatia lui. Mi-a spus ca ma vrea la echipa, ca m-a urmarit la PSG si ca am fost fantastic. Eram prioritatea lui, asa mi-a transmis. Totul depinde insa de transferurile lui Hagi si Stoicikov. Barca trebuia sa ii dea drumul unuia dintre ei ca sa ma poata lua pe mine. Asta nu s-a intamplat, asa ca eu am ramas la Paris", isi aminteste Ginola, care a ajuns pana la urma la Newcastle.
Dupa un an, Barcelona s-a intors dupa el. Acum Bobby Robson era antrenor, dar interesul se pastrase acelasi. Hagi tocmai plecase la Galastasaray. "Eram in vacanta in Franta cand m-a sunat Bobby Robson. Mi-a spus ca va face o oferta pentru mine. La cateva ore distanta primesc un alt telefon de la Kevin Keegan, manager atunci la Newcastle, care mi-a zis clar ca nu ma va lasa sa plec. As fi fost al doilea nume important dupa Andy Cole care parasea clubul intr-un timp foarte scurt, iar antrenorul nu voia sa-si strice relatia cu suporterii".
Desi a avut un talent incredibil, Ginola nu si-a atins in niciun moment potentialul la nivelul suprem. Dupa Newcastle, a mai trecut pe la Tottenham, Aston Villa si Everton, de unde s-a retras in 2002. Francezul a prins si 17 selectii in nationala (3 goluri), toate pana in 95, anul care i-a marcat definitiv cariera.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News