Mijlocașul, trimis la echipa a doua de cei de la Rangers la începutul acestui sezon, a fost reprimit în lot și a avut evoluții apreciate sub comanda lui Philippe Clement. Cu toate acestea, este greu de crezut că Ianis va rămâne pe Ibrox Stadium și din sezonul următor.
Ianis Hagi vrea să revină în Italia
Rangers are opțiunea de a-i prelungi lui Ianis Hagi actualul contract pentru încă un sezon, dar sunt șanse foarte mici ca scoțienii să activeze clauza, astfel că-l putem vedea pe fiul ”Regelui” în tricoul altei echipe din vară.
Mijlocașul ar fi luat o decizie și cu privire la următoarea sa destinație. Le-a transmis agenților săi că ar vrea să revină în Italia, acolo unde a mai jucat pentru Fiorentina, scrie spotmedia.ro.
Ianis Hagi a evoluat în 16 partide pentru cei de la Rangers, reușind să înscrie de două ori și să ofere alte patru pase decisive.
Ce salariu are Ianis Hagi la Rangers
Site-ul interestingfootball.com tocmai a publicat lista salariilor de la Glasgow Rangers. Iar în clasamentul banilor, Hagi jr ocupă doar locul 14. Ianis are un venit săptămânal de 14.500 de lire sterline, iar contractul său anual valorează 700.000 de lire sterline, aproximativ 834.000 de euro. S-a ajuns la această sumă, după ce, în vara anului 2024, internaționalul român a fost nevoit să accepte o micșorare salarială de aproximativ 300.000 de euro pentru a reveni la lotul pregătit de Philippe Clement.
În clasamentul banilor de la Rangers, cel mai bine plătit fotbalist e căpitanul James Tavernier. Fundașul de 33 de ani are un venit săptămânal de 30.000 de lire sterline, iar contractul său anual valorează 1,9 milioane de lire sterline, aproximativ 2,3 milioane de euro.
Pe locurile 2 și 3, în clasamentul banilor de la Rangers se află Danilo (30.000 de lire sterline pe săptămână) și Rabbi Matondo (25.000 de lire sterline pe săptămână).