OFICIAL Ilie Stan revine! Fostul antrenor al FCSB-ului a fost prezentat la noua sa echipă
La 56 de ani, Ilie Stan revine în antrenorat și a prins un nou contract în zona Golfului.
După ce a antrenat ultima oară la Al-Taraji, în ligile inferioare din Arabia Saudită, fostul antrenor de la FCSB a fost prezentat oficial la Al Hamriyah, echipă din liga secundă din Emiratele Arabe Unite.
Noua echipă a lui Ilie Stan a încheiat sezonul precedent pe locul 11 în liga secundă din Emiratele Arabe Unite, fără emoții în ceea ce privește salvarea de la retrogradare.
Ilie Stan a fost prezentat la noua sa echipă!
”Ilie Stan a semnat contractul său cu Al Hamriyah în prezența Excelenței Sale Hamid Al-Shamsi, președintele Consiliului de Administrație al Clubului”, a transmis noua echipă a lui ”Iliesta”.
În ultimii ani, Ilie Stan le-a mai pregătit pe Al-Seeb (Oman) și Kazma SC (Kuweit). În 2021 a fost ultima sa experiență ca antrenor în România, la Corona Brașov.
UTA Arad, Al-Seeb, FCM Târgoviște, Gloria Buzău, Victoria Brănești, CS Mioveni, FCSB, Concordia Chiajna, FC Vaslui, FC Brașov, Zakho FC, Farul, Al-Shamal, ASA Târgu Mureș și Foolad FC sunt cluburile pe care le-a pregătit Ilie Stan din postura de antrenor principal.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News