Keylor Navas semnează și va fi titular: "Acord cu PSG!"

Keylor Navas semnează și va fi titular: Acord cu PSG! Campionate externe

Keylor Navas (35 de ani), portarul lui Paris Saint-Germain, va părăsi formația de pe Parc des Princes în această vară.

Sosit la PSG în 2019, după ce a fost cumpărat de la Real Madrid, pentru 15 milioane de euro, Navas a strâns peste 100 de meciuri în poarta francezilor, însă de la transferul lui Gianluigi Donnarumma și-a pierdut postul de titular.

Keylor Navas, transfer la Napoli

Dacă în sezonul trecut a alternat meciurile ca titular cu cele din postura de rezervă, Navas nu a prins niciun minut în actualul sezon la PSG, iar goalkeeper-ul din Costa Rica și-a găsit o nouă echipă: Napoli!

Publicația italiană La Repubblica, citată de Calcio Mercato, anunță că Napoli a ajuns la un acord cu Paris Saint-Germain, iar Keylor Navas va semna cu formația italiană, unde va avea asigurat postul de titular.

Primii doi portari ai lui Napoli sunt în prezent Alex Meret și Salvatore Sirigu, ultimul fiind transferat în această vară, de la Genoa.

Pentru Keylor Navas va fi prima experiență din carieră în Italia. Crescut de formația Saprissa, din Costa Rica, goalkeeper-ul a mai jucat în Spania, la Albacete, Levante, Real Madrid, și în Franța, la PSG.

  • 7 trofee a cucerit Navas cu PSG, inclusiv două titluri în Ligue 1
  • 3 Ligi ale Campionilor a câștigat Keylor Navas alături de Rael Madrid.
  • 8 milioane de euro este cota de piață a portarului, conform Transfermarkt

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!