Leo Messi a rupt tăcerea, după ce s-a spus că va reveni la Barcelona
Leo Messi (36 de ani) a încheiat sezonul cu Inter Miami, după ce a ratat prezența în play-off-ul din MLS.
Pentru starul argentinian va urma o perioadă lungă de pauză, mai exact până la începutul anului următor, iar în presa internațională s-a dezbătut intens posibilitatea unei reveniri la FC Barcelona, clubul său de suflet, sub formă de împrumut pentru câteva luni.
Leo Messi: ”Sunt mândru de rezultatele lui Inter Miami”
Potrivit jurnalistului Fabrizio Romano, Messi nu ia în calcul să plece sub formă de împrumut în această iarnă.
Argentinianul a oferit și o declarație în care lasă de înțeles că se gândește doar la ce are de făcut la Inter Miami.
”Sunt mândru de rezultatele lui Inter Miami. Am câștigat primul trofeu din istoria clubului, am fost aproape de play-off.
Trebuie să fim mai competitivi în sezonul următor. Sunt sigur că vom continua să experimentăm momente incredibile împreună cu această echipă, acest oraș și acest club”, a spus Messi.
???????????? Leo Messi never considered any loan deal from now to February despite Barcelona links.
“I’m proud of Inter Miami results this season. We won the first title in club’s history, we were close to Playoffs…
We keep good indications but we want to be more competitive next… pic.twitter.com/xZ8X1lQJp3
— Fabrizio Romano (@FabrizioRomano) October 22, 2023
După transferul în MLS, Messi a bifat 14 meciuri la Inter Miami și a reușit să marcheze 11 goluri pentru echipa sa, în toate competițiile, cifră la care se adaugă și cinci pase decisive.
Site-urile de specialitate îi oferă lui Leo Messi o cotă de piață de 35 de milioane de euro.
Câți bani câștigă Lionel Messi la Inter Miami
Lionel Messi i-a spus ”DA” lui David Beckham și a semnat cu Inter Miami, iar de curând a fost dezvăluit și salariul pe care campionul mondial cu naționala Argentinei îl va primi în Major League Soccer (MLS).
"În 2019 am început să ne gândim cum îl putem aduce. Messi poate transforma MLS în unul dintre cele mai mari trei campionate din lume. Cred că va dori să își lase amprenta aici. Când se retrage, va avea un procent din acțiunile clubului.
Salariul său e cuprins între 50 și 60 de milioane de euro. A fost nevoie de trei ani, dintre care un an și jumătate foarte intens. Am avut multe conversații cu tatăl său, Jorge.
David Beckham nu a vorbit cu Leo decât despre chestiuni legate de fotbal. Contractul celor de la Apple a fost foarte important în finalizarea negocierilor", a spus Jorge Mas, unul dintre patronii clubului, potrivit Marca.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News