Sud-americanul a intrat în ultimul an de contract cu Inter Miami. Din luna ianuarie a anului 2026, Messi va deveni liber de contract, dar oficialii din Miami nu vor să-l lase să plece și au de gând să-i ofere un nou contract.
Leo Messi ar putea reveni la Barcelona sub formă de împrumut
Iar starul argentinian ar cocheta cu ideea de a semna un nou contract cu actuala sa echipă, relatează publicația catalană El Nacional.
”În Statele Unite, este practic de la sine înțeles că reînnoirea va fi semnată mai devreme sau mai târziu”, au scris jurnaliștii catalani.
Mutarea l-ar putea aduce pe Messi mai aproape de o revenire în Europa, la FC Barcelona, sub formă de împrumut. După ce sezonul din MLS se va încheia, jucătorii pot fi împrumutați la cluburi din Europa, până când americanii vor începe perioada de pregătire, iar un împrumut la Barcelona l-ar putea ajuta pe Messi să fie activ pentru Cupa Mondială din 2026.
În cele două sezoane petrecute la Inter Miami, Leo Messi a bifat 39 de partide, reușind să înscrie de 34 de ori și să ofere alte 18 pase decisive.
În prezent, contractul său cu Inter Miami este valabil până la 31 decembrie 2025, iar, conform site-ului specificat anterior, cluburile interesate ar trebui să scoată din buzunar aproximativ 20 milioane pentru a discuta cu agentul jucătorului.