"Manchester City si PSG ar trebui excluse din Europa!" Mesajul razboinic al presedintelui La Liga: "Sunt marionete ale statului"
Javier Tebas, presedintele La Liga, a inceput atacul asupra cluburilor care vor infiintarea Superligii Europei!
Manchester City si PSG ar trebui excluse din competitiile europene pentru ca nu respecta regulile fair play-ului financiar, sustine presedintele La Liga.
Javier Tebas, cel care conduce principala liga spaniola de sase ani, a lansat un avertisment la adresa cluburilor engleze. Acesta crede ca, daca echipele din Premier League sustin infiintarea Superligii Europei, fac o mare greseala, pentru ca o astfel de competitie ar ruina fotbalul intern.
Cele mai dure critici ale lui Tebas s-au indreptat catre Manchester City si PSG, carora le-a reprosat ca pun in pericol intreaga industrie a fotbalului din cauza practicilor lor si a abuzului de putere.
"Sunt doua cluburi carora nu le pasa care sunt veniturile lor reale atunci cand vor sa obtina semnatura unui jucator, pentru ca primesc bani din alte surse. Acest lucru le forteaza pe celelalte cluburi sa ajunga intr-o situatie economica precara, sa traiasca la limita. Zguduie intreaga structura a fotbalului european.
Asta nu mai este sport. Nu mai este o industrie. Devine o jucarie, o marioneta a statului. Acest lucru transforma intregul sistem intr-o ruina", a declarat Tebas, potrivit The Guardian.
Seful La Liga considera ca infiintarea Superligii Europei ar provoca o ruptura in fobalul european. Acesta e de parere ca o astfel de competitie nu ar aduce nimic bun marilor cluburi si ar da gres pentru ca nu ar starni interesul fanilor.
"Mesajul meu pentru marile cluburi engleze este ca fac o mare greseala, pentru ca nu vor fi mai multi bani pentru ei. Vor fi mai multi bani pentru jucatorii lor de top, poate. In loc de sapte Ferrari, ei isi vor putea lua 10.
Cred ca o astfel de decizie luata fara a studia in prealabil repercusiunile economice reale pe care le va avea, este o totala lipsa de responsabilitate. Nu spun doar eu, exista studii care confirma ceea ce cred eu", a incheiat Tebas.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News