"Maradona nu are culoare, e zeul Argentinei!" Raspunsul EMOTIONANT al unui fan River care a fost vazut imbratisand un tricou al celor de la Boca la pelerinajul lui D10S
Toate detaliile despre ce se intampla in Argentina sunt AICI.
Suporterii celor doua mari cluburi din Argentina, Boca Juniors si River, par ca au uitat de rivalitate. Sau cel putin asta ar trebui sa faca in fata unei tragedii cum este moartea unui fotbalist atat de important pentru istoria tarii.
Un astfel de exemplu a fost dat de un tanar de doar 16 ani, Julian, care a fost vazut la Casa Rosada, acolo unde este depus trupul neinsufletit al lui Maradona.
Baiatul, imbracat cu un tricou al celor de la River, avea pe rucsacul pe care il tinea in brate un tricou al marilor rivali, Boca. Intrebat de reporterul celor de la TyC cum de imbratiseaza culorile adversarilor, pustiul a oferit un raspuns extrem de emotionant.
"E cel mai trist lucru care ni se putea intampla anul acesta, daca nu chiar in intreaga viata. Nu am avut norocul de a-l vedea jucand, dar era un jucator unic.
Eu am tricou cu River, tricoul cu Boca e al fratelui meu, care are chiar tricoul cu numarul 10. El nu a putut sa vina aici sa-si ia ramas-bun de la Maradona, asa ca am venit eu.
Nu se intampla niciodata ca un fan River sa imbratiseze un tricoul al celor de la Boca, dar e vorba despre Diego. Maradona nu are culoare, e al tuturor, e zeul Argentinei", a declarat unul dintre fanii intervievati de jurnalistii de la TyC.
DIEGO ES DE TODOS. Julian es fanático de River, pero lleva también la camiseta de #Boca de su hermano, que no pudo ir a despedir a Maradona.@lautarosalucho habló con él. pic.twitter.com/duS4DCW2Yh
— TyC Sports (@TyCSports) November 26, 2020
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News