Marele regret al talentului care a fost numit “noul Modric” și transferat de Barcelona, dar a ajuns în anonimat
Alen Halilovic (27 ani) este un fotbalist care a crescut cu mari așteptări.
Croatul a primit eticheta de 'noul Luka Modric' în 2013, astfel că așteptările erau mari de la el. A semnat cu Barcelona în 2014, după ce catalanii au plătit 5 milioane de euro în schimbul său, însă nu a reușit niciodată să atingă succesul.
Într-un interviu acordat pentru The Athletic, Halilovic a vorbit despre perioada petrecută la Barcelona, exprimându-și regretul față de decizia de a pleca la clubul de pe Camp Nou în 2016.
Alen Halilovic și marele regret al carierei sale
Mijlocașul care evoluează în prezent la Fortuna Sittard a dezvăluit că regretă că nu a avut mai multă răbdare pentru a-și aștepta șansa la FC Barcelona.
„Primii doi ani au fost perfecți la Barca, însă așteptam să primesc o șansă la prima echipă în al treilea an. Atunci mi-am dat seama că Luis Enrique nu mă vedea acolo. Se presupune că trebuia să rămân încă un an pentru că îmi mergea foarte bine. Însă Barca a decis vă trebuia să fiu iar împrumutat, așa că eram puțin frustrat cu toată situația. Nu voiam să plec iar, așa că am zis: 'La naiba, eu plec de aici'.
Când ești tânăr te gândești că nu ai timp și eu trebuia să fiu în fața lui Iniesta și Xavi. Uitându-mă acum, trebuia doar să am răbdare”, a declarat Halilovic pentru The Athletic.
Alen Halilovic, o apariție meteorică la Barcelona și Milan
A jucat un singur meci oficial la prima echipă a catalanilor, în Cupa Spaniei, a fost împrumutat la Sporting Gijon, apoi a plecat definitiv de pe ”Camp Nou” după doar două sezoane, la Hamburger SV.
Transferul din 2018 la AC Milan părea un nou început, însă și aici Halilovic a fost doar o apariție meteorică, cu trei partide oficiale bifate, toate în Europa League.
Au urmat împrumuturile la Standard Liege și Heerenveen, apoi croatul și-a încercat norocul în ultimele două sezoane în Championship, la Birmingham City și Reading.
A dispărut și din echipa națională a Croației
Cu un singur meci disputat în ultimii cinci ani la echipa națională, Halilovic revine acum, la 26 de ani, în Croația natală.
”Am vrut să mă întorc în Croația în acest sezon, mă bucur că mă aflu la Rijeka. Am urmărit HNL (n.r. - campionatul intern croat) în ultimul sezon mai mult decât înainte, a fost foarte interesant și asta este o motivație și mai mare pentru mine”, a declarat fosta mare speranță a fotbalului croat pentru site-ul oficial al lui HNK Rijeka.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News