Marius Șumudică a dezvăluit unde se transferă Florin Niță: ”Săptămâna asta semnează”
Meciul dintre România și Belgia s-a încheiat cu scorul de 0-2, în etapei a doua din Grupa E de la Campionatul European din Germania. Astfel, toate cele trei echipe in Grupa E au câte trei puncte, cu o etapă înainte de optimi, astfel că orice scenariu este posibil în ultima rundă.
La 36 de ani, Florin Niță a fost lăudat după prestația sa din meciul cu Ucraina și a avut o evoluție solidă și în meciul cu Belgia de la Koln.
Marius Șumudică dezvăluie: ”Săptămâna asta semnează”
Portarul ajunge la final de contract cu turcii de la Gaziantep și nu duce lipsă de oferte. Marius Șumudică, fostul său antrenor, a dezvăluit că acesta va semna în curând o înțelegere cu o echipă din Arabia Saudită.
„Niță și-a terminat contractul, deja are patru oferte din Arabia Saudită. Cred că săptămâna asta semnează în Arabia Saudită, doi ani de contract în prima ligă din informațiile mele”, a spus Marius Șumudică, la Fanatik.ro.
Reacția lui Florin Niță, după Belgia - România 2-0
Cel mai bun jucător al României, care a avut parade spectaculoase pe parcursul partidei, a vorbit despre înfrângerea cu Belgia, dar și despre speranțele pentru calificarea în optimile de finală.
"Ne-am luptat de la egal la egal. Din păcate, ăsta e fotbalul. Au avut două ocazii, au dat două goluri. Mi-am făcut treaba. Îmi doresc să ne montăm mult mai bine și, la final, să ieșim învingători.
Asta îmi doresc! Ne-am dorit să facem acești spectatori fericiți, și pe cei de acasă. Atât s-a putut în această seară! Suntem optimiști!", a declarat Florin Niță, în exclusivitate pe PRO TV.
VIDEO - Rezumatul meciului România - Belgia 0-2
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News