Mircea Rednic, aproape de a semna cu o echipă din străinătate! La ce meci a fost văzut
Mircea Rednic (60 de ani) este aproape de revenirea în prima ligă din Belgia.
Antrenorul este liber de contract de la finalul anului 2021, când a fost demis de la Dinamo, înainte de pauza competițională din iarnă.
Mircea Rednic, aproape de revenirea în antrenorat
Acum, Rednic este aproape de a semna cu o echipă din Belgia. Mai exact, este vorba despre Seraing, ocupanta ultimului loc din prima ligă belgiană.
Dacă va prelua echipa, antrenorul român ar avea șanse pentru evitarea retrogradării, având în vedere că ultimul loc care asigură salvarea este la doar șase puncte distanță. În prezent, Seraing este pregătită de un interimar.
Mai mult, antrenorul român a fost văzut la meciul dintre Seraing și Standard Liege (1-1), pe 14 ianuarie, susține GSP.ro, lucru care ar intensifica zvonurile legate de negocierile cu ultima clasată. Recent, Rednic a și recunoscut că are discuții cu o echipă din prima ligă belgiană.
În ultimul an, Mircea Rednic a stat departe de fotbal și s-a axat pe propria sănătate. În aprilie, antrenorul a suferit o intervenție chirurgicală la șold.
Mircea Rednic a antrenat ultima oară la Dinamo
Mircea Rednic a avut cinci ”mandate” la Dinamo și, fără îndoială, ultimul a fost cel mai slab și cel mai scurt. A rezistat doar 12 meciuri, și a bifat doar o singură victorie și trei rezultate de egalitate.
În total, Rednic a adunat 179 de meciuri pe banca lui Dinamo.
Rapid, FCM Bacău, Al-Nasr, Universitatea Craiova, FC Vaslui, Alania, Xazar Lankaran, Astra, Petrolul, Standard Liege, CFR Cluj, Gent, Mouscron, Al-Faisaly, Poli Iași și Viitorul sunt celelalte echipe pe care le-a pregătit Mircea Rednic.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News