Pică varianta Haaland la Barcelona?! Răspunsul neașteptat al lui Laporta când a fost întrebat despre atacantul norvegian
Erling Haaland (21 ani) este unul dintre cei mai doriți jucători de pe piața transferurilor.
Atacantul norvegian poate pleca în vară de la Borussia Dortmund, principalele cluburi din Europa fiind interesate de semnătura sa. Haaland are o clauză în contract prin care poate pleca de la gruparea germană dacă vreunul dintre cluburile interesate achită suma de 75 de milioane de euro.
Nume precum Barcelona, Real Madrid sau Manchester City s-au arătat interesate de transferul atacantului. Mai mult, despre catalani s-a scris că îl au ca principal obiectiv, iar în acest sens, președintele Joan Laporta ar fi început deja negocierile cu Mino Raiola, agentul jucătorului.
Răspunsul neașteptat al lui Laporta când a fost întrebat despre transferul lui Haaland
Deși nu a vorbit niciodată deschis despre interesul pentru Erling Haaland, președintele grupării blaugrana a lăsat de înțeles că jucătorul ar fi o opțiune pe lista sa. De această dată însă, Laporta a oferit un răspuns neașteptat când a fost întrebat despre tânărul fotbalist.
Aflat pe stadionul Johan Cruyff, la meciul de la fotbal feminin dintre Barcelona și Real Madrid, 5-0, Laporta a dezvăluit care sunt planurile sale pentru perioada de mercato din vară.
„Întărim lotul pentru sezonul următor. Mateu Alemany, Jordi Cruyff și toată zona tehnică lucrează pentru a reuși asta și există incorporări despre care înțeleg că lumea se entuziasmează, însă sunt extrem de dificile pentru că sunt operațiuni pe care tot nu le-am face nici dacă am avea cea mai bună situație economică.
Trebuie să punem anumite criterii și o anumită raționalitate, ne aflăm aici pentru a gestiona un club de fotbal, care este Barca și deși ne-am îmbunătățit situația, nu s-a inversat situația clubului. Asta este prioritatea și o unim cu prioritatea de a face echipa din ce în ce mai potentă. Nu vom face niciun transfer care să supună clubul la vreun risc”, a declarat Joan Laporta pentru TV3, citat de Mundo Deportivo.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News