Pleaca de la Sparta in iarna? Cehii, dispusi sa renunte la roman: "Sa ne spuna ca vrea sa plece si il lasam!" Suma ceruta ar fi un nou RECORD
Nicolae Stanciu a primit o oferta foarte buna din Egipt la finele anului trecut.
Stanciu ar fi fost de acord cu propunerea egiptenilor, insa Sparta Praga nu a dorit sa-i dea drumul. Cehii voiau o suma de transfer mult mai mare pentru internationalul roman care a devenit unul dintre cei mai buni jucatori ai echipei.
Dupa acest episod, presa din Cehia se intreaba ce se va intampla cu mijlocasul roman si daca randamentul sau va fi afectat dupa ratarea transferului.
"Intrebarea e ce se va intampla cu Stanciu, dupa ce a avut o oferta excelenta din Egipt, dar Sparta a refuzat sa accepte, fiind nemultumita de cat ar fi îincasat", au scris cei de la idnes.cz.
Tomas Rosicky, directorul sportiv al Spartei Praga, a incercat sa ofere un raspuns atat jurnalistilor, cat mai ales fanilor: "In toamna, agentul sau ne-a anuntat ca o oferta foarte buna va veni. Nico inca poate sa ne spuna ca vrea sa plece si noi vom fi deschisi. Dar trebuie sa fie o oferta care sa ne convina si noua. In acest moment, el a reluat pregatirea, nimic nu s-a schimbat".
Sparta Praga este dispusa sa-l cedeze pe Nicolae Stanciu, dar doar in anumite conditii. Cehii nu accepta o suma de transfer mai mica de 10 milioane de euro. Cehii spera sa obtina chiar 12 milioane pentru romanul luat de Anderlecht pentru doar 3,7 milioane de euro.
Pana la un eventual transfer, Stanciu s-a relaxat alaturi de Chipciu. Romanii si-au testat cunostintele de limba ceha intr-un video amuzant.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News