Pogba poate pleca de la Manchester United! Clubul care se pregătește să îl 'blindeze' de bani pe mijlocașul francez
Paul Pogba (28 ani) se află în ultimele luni de contract la Manchester United și poate pleca gratis în vară.
Mijlocașul francez nu și-a prelungit încă înțelegerea cu gruparea de pe Old Trafford și există șanse mari nici să nu o facă, dat fiind faptul că este unul dintre cei mai criticați fotbaliști. Transferat în 2016 în schimbul a 105 milioane de euro, Pogba nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor.
Campionul mondial nu a luat încă o decizie în legătură cu viitorul său și ar fi dispus să rămână la United în cazul în care nu apare o variantă mai bună. Pogba vrea să ia o decizie la finalul sezonului, însă e posibil să fie atras cu o propunere de nerefuzat.
PSG, gata să îl 'blindeze' de bani pe Paul Pogba
Conform celor de la Daily Mail, oficialii lui Paris Saint-Germain pregătesc o super-ofertă în încercarea de a-l convinge pe Pogba să semneze. Sursa citată informează că conducătorii grupării franceze își doresc cu tărie transferul fotbalistului, care pe lângă aportul sportiv, ar putea aduce încă un plus pe partea comercială.
Transferul lui Pogba este văzut drept o 'lovitură de imagine' a Parisului, fiind ceva similar cu ce s-a întâmplat vara trecută, când Donnarumma, Wijnaldum, Messi sau Ramos au semnat cu PSG, toți gratis.
O altă variantă apărută ar fi Juventus, fostul său club. Oficialii „Bătrânei Doamne” și-ar dori ca Pogba să revină, în contextul randamentului foarte bun pe care mijlocașul l-a avut în Italia.
- 55 de milioane de euro este cota lui Paul Pogba conform Transfermarkt.
- 222 de meciuri a jucat pentru Manchester United, având 39 de goluri marcate și 49 de assist-uri.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News