Rodri, mijlocașul celor de la Manchester City, a câștigat cel de al 68-lea "Balon de Aur" din istorie. Această realizare a pus capăt unei perioade de 64 de ani de așteptare pentru Spania, ultimul iberic care a obținut această distincție fiind Luis Suarez Miramontes în 1960.
Ziua decernării trofeului a fost cât se poate de agitată, după ce Real Madrid a decis să boicoteze gala, nemulțumiți fiind de faptul că trofeul nu va fi câștigat de Vinicius dau Dani Carvajal.
Imediat după ce a primit cel mai râvnit trofeu individual din fotbal, Rodri a ținut un discurs emoționant și le-a mulțumit tuturor celor care au avut un impact pozitiv în viața sa.
Rodri, prima reacție după ce a câștigat Balonul de Aur 2024
„O seară incredibilă pentru mine, aș vrea să vorbesc în limba țării mele, în spaniolă. Aș vrea să mulțumesc tuturor, dar în primul rând lui France Football. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care m-au votat, tuturor celor care au crezut în mine.
Știam că astăzi este o zi foarte specială nu doar pentru mine, dar și pentru familia mea și pentru țara mea. Vreau să-i mulțumesc celei mai importante persoane din viața mea, soției mele, astăzi sunt opt ani și fără tine acest drum nu ar fi fost același, mulțumesc foarte mult. Bineînțeles și familiei mele, celor care mi-au imprimat aceste valori”, a transmis Rodri, pe scena galei ”Balonul de Aur”.
O accidentare la genunchi, suferită în meciul cu Arsenal de acum o lună, îl va ține pe Rodri departe de terenul de fotbal o lungă perioadă de timp.
Pentru a-l transfera pe mijlocașul spaniol în 2019 de la Atletico Madrid, Manchester City a plătit nu mai puțin de 70 de milioane de euro.