Primul fundas din ultimii 13 ani care castiga Balonul de Aur? Reactia lui Van Dijk cand a fost intrebat despre marele trofeu
Fundasul celor de la FC Liverpool, Virgil Van Dijk, a fost votat de ceilalti jucatori din Premier League drept cel mai bun jucator in acest sezon! Transferat in iarna lui 2018 pentru 75 de milioane de lire, record pentru un fundas, Van Dijk a impresionat in primul sau sezon intreg, reusind sa nu fie driblat de niciun adversar in cele 36 de etape de pana acum!
Intrebat daca acest trofeu primit din partea jucatorilor i-ar putea aduce si o sansa la Balonul de Aur, Van Dijk a tinut sa opreasca rapid asemenea discutii: "Nu, nu e ceva care sa fie in mintea mea. Sunt in acest moment jucatori in intreaga lume care reusesc lucruri incredibile si o fac de multi ani.
Sunt foarte fericit de modul in care joc in acest moment, de consistenta pe care o am, ca sunt 100% din punct de vedere fizic. Dar nu trebuie sa ma gandesc prea mult in fata" a declarat Van Dijk.
De la Fabio Cannavaro in 2006 niciun fundas n-a mai castigat Balonul de Aur.
Liverpool lupta pe 2 planuri
Echipa lui Jurgen Klopp ramane in lupta pentru titlu in Premier League si pentru trofeul UEFA Champions League, fiind insa outsider in ambele competitii. In campionat este la 1 punct sub Manchester City cu 2 etape inainte de final, in timp ce in UCL va juca impotriva Barcelonei in semifinale.
"In acest moment suntem intr-o lupta stransa pentru titlu, in semifinala UEFA Champions League cu o echipa fantastica la care joaca probabil cei mai buni jucatori din lume, asa ca noi o luam meci cu meci. In acest moment ne gandim la partida cu Barcelona din mijlocul saptamanii si apoi vom avea o deplasare mare la Newcastle, asa ca nu ne gandim prea departe. Singurele obiective pe care mi le-am stabilit sunt cele cu Liverpool" a mai spus Van Dijk.
VEZI SI:
**Super interviu cu Adi Popa la ZI-LE LIBERE! (varianta FULL)
Aboneaza-te AICI la canalul nostru de YouTube
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News