Prosport / Cosmin "Seicul" Olaroiu este tratat regeste la Al-Hilal, dupa ce a castigat Cupa Arabiei Saudite!
Cosmin Olarou este pe val in Arabia Saudita, dupa ce a castigat Cupa Arabiei Saudite, in fata celor de la Al-Ettifagh cu 2-0.
"Intr-adevar, e primul succes, dar eu deja ma gandesc la celelalte doua competitii unde Al-Hilal poate triumfa in acest sezon. Ma refer la campionat si la Cupa Faisal. Acum trebuie sa-mi aduc jucatorii cu picioarele pe pamant, mai ales ca fotbalistii de aici au probleme de concentrare. Sunt luati prea usor de val. Asta s-a vazut si in finala Cupei...Noi am condus cu 2-0 din minutul 35, iar in repriza a doua, ai mei au fost mai preocupati sa-si ia adversarii la misto decat sa mai marcheze. Dadeau mingea printre picioarele celor de la Al-Ettifagh, faceau semne catre tribune sa aplaude, iar portarul, la un moment dat, a iesit din careu si a inceput sa dribleze in tusa! Tocmai de aceea, dupa meci i-am cam certat pe jucatori. Le-am zis ca in Europa daca iti ridiculizezi adversarul, ala iti rupe piciorul...", a spus Olaroiu.
"Finala s-a jucat cu 80.000 de oameni in tribune. Cei de la Al-Hilal au fost in extaz mai ales ca aceasta Cupa e primul trofeu castigat de club dupa doi ani. Seicul a anuntat prima in vestiar: 150.000 de euro pentru fiecare om".
Cosmin Olaroiu a marturisit ca nu a fost sunat de finantatorul Stelei, Gigi Becali, in schimb fanii stelisti au fost alaturi de el: ""Primul mesaj l-am primit de la seful galeriei Stelei".
Fostul antrenor al Stelei a dezvaluit ca nu va mai ramane in Arabia Saudita, dar nici in Europa nu se va intoarce in urmatorii doi ani: "99 la suta plec pentru ca am o oferta mult mai buna", a spus Olaroiu in Prosport.
Vezi interviul integral cu antrenorul Cosmin Olaroiu pe www.prosport.ro
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News