Răsturnare de situație în cazul lui Sadio Mane! Echipa care a intervenit și vrea să-i ia fața lui Bayern
Sadio Mane (30 de ani) va pleca de la Liverpool în această vară, iar toate informațiile apărute în presa internațională arătau că senegalezul ar urma să semneze cu Bayern Munchen.
Bayern i-ar fi propus lui Mane un contract pe trei sezoane și un salariu anual brut de 20 de milioane de euro. Jurgen Klopp și-ar fi dat acordul pentru plecarea decarului de la Liverpool, iar suma vehiculată a mutării este de aproximativ 35 de milioane de euro, anunță Sport Bild.
PSG a intrat în cursa pentru Sadio Mane
Totuși, misiunea lui Bayern nu va fi atât de simplă. Pe fir a intrat și Paris Saint-Germain, care încearcă să-l deturneze pe Sadio Mane din drumul către Munchen.
Potrivit sursei citate, PSG caută întăriri serioase pentru a câștiga titlul în următorul sezon din Champions League, iar campioana din Ligue 1 i-a făcut o ofertă superioară din punct de vedere financiar lui Mane.
Pentru transferul lui Sadio Mane la PSG ar fi fost consultat și Kylian Mbappe, cel care și-a prelungit recent contractul și are un cuvânt important de spus în asemenea situații. Atacantul francez s-ar fi arătat încântat de posibilitatea de a-l avea alături pe senegalez în ofensivă, mai scrie sursa citată.
"Bayern știe că puterea financiară a Parisului îl poate convinge pe Mane. Pentru moment, el vrea să joace la formația bavareză și să nu fie doar o vedetă printre numeroasele staruri da de la PSG. Totuși, așa cum s-a întâmplat în cazul lui Mbappe, PSG are mai mult de un as în mânecă", a scris și publicația franceză Foot Mercato.
- 23 de goluri a marcat Sadio Mane pentru Liverpool în cele 51 de meciuri jucate în acest sezon
- 41,2 milioane de euro a plătit Liverpool pentru a-l transfera pe Sadio Mane de la Southampton, în 2016
- 80 de milioane de euro este cota de piață a senegalezului, conform Transfermarkt
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News