Campioana Greciei a condus de două ori în meciul disputat pe teren propriu, dar nu a reușit să-și păstreze avantajul și a fost, de fiecare dată, egalată.
Astfel, PAOK Salonic a ratat șansa de a urca pe locul doi după 13 etape. Are 24 de puncte, dar rămâne pe locul trei, la egalitate cu AEK Atena, dar cu un golaveraj mai slab.
După meci, Răzvan Lucescu a avut un discurs dur la adresa arbitrajului: ”Un sistem mafiot care funcționează împotriva noastră”, spune tehnicianul.
Răzvan Lucescu: ”Încearcă să mă reducă la tăcere. Opriți-vă!”
"In primul rând trebuie sa avem sânge în instalaţie să spunem lucrurile aşa cum sunt. E păcat ce s-a intamplat. Faptul că nu se dau doua penalty-uri clare, unul cu faza în mână şi celălalt cu contactul pe Konstantelias. Nu am cuvinte.
Ar fi trebuit să câştigăm, am avut şanse, dar după acele situaţii nu am putut. Toate deciziile arbitrilor şi ale VAR-ului sunt împotriva noastră. Comisiile de disciplină încearcă să mă reducă la tăcere. Opriţi-vă!
Este practic un sistem mafiot care funcţionează împotriva noastră, VAR funcţionând astfel. Dacă vrei ca PAOK să nu fie în luptă pentru titlu de la început, nu faci nimic acolo", a spus Răzvan Lucescu, după meci.
După această partidă, PAOK Salonic rămâne la trei puncte de liderul Olympiakos și se pregătește pentru meciul din următoarea etapă, cu Panserraikos, ocupanta locului nouă.