Salah, victima rasismului pe internet! Un barbat a fost ARESTAT: ar avea legaturi cu Everton. Reactia clubului
Mohamed Salah a declansat o adevarata nebunie in Anglia.
Un barbat a fost arestat dupa ce a publicat un tweet rasist la adresa lui Mohamed Salah.
Starul lui Liverpool a fost victima unei postari rasiste publicate pe Twitter, care a fost distribuita apoi de multe ori. Postarea a inclus un mesaj si o fotografie modificata a egipteanului.
Barbatul in varsta de 32 de ani din Waterloo, Sefton, Merseyside a fost retinut sub suspiciunea comiterii unui act de rasism si pentru ca a impiedicat un ofiter de politie sa-si faca meseria.
Cei de la Everton au intrat, de asemenea, pe fir, pentru a vedea daca nu cumva un utilizator care are legaturi cu clubul lor a publicat tweet-ul respectiv.
"Politia din Merseyside a alfat despre tweet-ul publicat in legatura cu un fotbalist al lui Liverpool si distribuit de alti utilizatori si va cerceta acest caz.
Rasismul in orice forma a lui nu va fi tolerat, iar cei care folosesc internetul pentru a-i ataca pe altii si care vor aduce ofense la adresa altora trebuie sa inteleaga ca nu sunt mai presus de lege", se arata in comunicatul autoritatilor, publicat de BBC.
De asemenea, cei de la Everton au transmis si ei un mesaj prin intermediul purtatorului de cuvant.
"Everton condamna orice act de rasism. Am facut schimb de informatii cu autoritatile competente si investigam situatia pentru a stabili daca utilizatorul in cauza are vreo legatura cu clubul nostru", a declarat purtatorul de cuvant.
Barbatul arestat a fost dus la sectie si va fi interogat de oamenii legii.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News