Scoțienii au dat verdictul, după ce Ianis Hagi a anunțat ce decizie a luat

Scoțienii au dat verdictul, după ce Ianis Hagi a anunțat ce decizie a luat Campionate externe

Ianis Hagi (25 de ani) a anunțat recent unde va evolua din sezonul următor.

Transferat cu surle și trâmbițe în vară de la Deportivo Alaves, unde a primit și numărul 10, Ianis Hagi a primit din ce în ce mai puține șanse la echipa sa de club în ultima perioadă.

Astfel, mijlocașul român se va întoarce la Rangers, clubul de care aparține și cu care mai are contract pentru încă un sezon.

Scoțienii văd cu ochi buni mutarea și cred că Ianis Hagi poate fi un plus pentru echipa pregătită în prezent de Philippe Clement.

Ce scriu scoțienii despre Ianis Hagi

”Ianis Hagi poate să fie omul de bază al lui Clement. Ceea ce este impresionant, însă, este modul în care continuă să fie un atu pentru țara sa. Intrat de pe banca de rezerve în meciul amical contra Columbiei, Ianis Hagi a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a reduce din diferență. 

Transferul său de 4 milioane de lire sterline rămâne una dintre cele mai valoroase mutări ale lui Rangers. Ianis Hagi nu ar trebui să fie vândut.

Sezonul viitor, Hagi o să întărească atacul cu siguranță. Faptul că poate folosi ambele picioare înseamnă că se simte la fel de confortabil în interior, ceea ce îi eliberează mai mult spațiu.

Fiecare jucător are prețul său, dar, Rangers nu ar trebui să se grăbească să vândă un jucător care are atât calitatea, cât și ritmul de lucru pe care Hagi îl aduce unei echipe”, au notat cei de la Rangers News.

Ianis Hagi a prins 18 meciuri pentru Alaves în La Liga în acest sezon, majoritatea din postura de rezervă, reușind să bifeze o pasă decisivă. În plus, românul a mai jucat și în Copa del Rey în patru partide, unde a reușit să înscrie de două ori.

Gică Hagi: ”Ianis și Man, decisivi la națională”

Gică Hagi a vorbit despre evoluția fiului său și a ținut să evidențieze că lui Ianis ”îi merge bine” și că a fost decisiv pentru tricolori alături de Dennis Man, winger-ul de la Parma care traversează o formă de vis în echipamentul italienilor.

”A intrat foarte bine. A făcut-o cum o face din 2021. El și cu Man sunt jucători decisivi la națională. Dacă nu mă înșel vizavi de statistică. Își face treaba, vine cu drag la echipa națională. Mă bucur că îi merge bine. Să o țină tot așa.

Am și eu un băiat și sunt fericit că practică fotbal, a ajuns la un anumit nivel foarte bun și de aceea am și mers la Madrid să văd meciul”, a spus Gică Hagi.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!