Slavia a batut chiar mai convingator decat CFR-ul! Cu Baluta titular, cehii s-au distrat in campionat inaintea returului din Play Off-ul UCL
Slavia Praga s-a distrat in ultima etapa de campionat si asteapta returul cu CFR Cluj, din Play Off-ul UEFA Champions League.
Slavia Praga, adversara CFR-ului din Play Off-ul UEFA Champions League, s-a impus cu 4-0 in fata celor de la Bohemians 1905 Praga in campionatul intern. Cu Baluta titular, Slavia, campioana en-titre a Cehiei, a facut spectacol. Husbauer (9), Frydrych (49), Kudela (56) si Traore (90+1) au marcat golurile Slaviei.
Dupa 7 etape disputate, Slavia Praga este lider detasat in campionat, avand 19 puncte. Campioana nu a pierdut niciun meci si este urmata de Jablonec (13 puncte) si Ostrava (12).
Miercuri seara, CFR Cluj va juca pe terenul Slaviei Praga meciul decisiv pentru calificarea in grupele UEFA Champions League. Cehii au castigat cu 1-0 in Gruia.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News