Surpriză! La ce echipă s-a autopropus Firmino și a fost refuzat

Surpriză! La ce echipă s-a autopropus Firmino și a fost refuzat Campionate externe

Roberto Firmino (31 de ani) e legitimat la Liverpool din iulie 2015.

Lui „Bobby”, așa cum îi spun colegii, îi expiră înțelegerea cu echipa de pe Anfield la finalul sezonului actual și nu își va mai prelungi contractul. Astfel, Firmino va pleca de la Liverpool după opt ani.

Surpriză! La ce echipă s-a autopropus Firmino și a fost refuzat

Conform Tuttomercatoweb, presa din Anglia e sigură de faptul că Roberto Firmino va pleca în vară la FC Barcelona, însă aceeași sursă a citat o publicație din Spania care susține exact opusul.

„Atacantul lui Liverpool s-a oferit Blaugranei, dar candidatura sa a fost refuzată”, au scris jurnaliștii de la Tuttomercatoweb.

La Barcelona ar putea, totuși, să meargă alt atacant. Potrivit jurnalistului sportiv, Fabrizio Romano, catalanii își doresc să-l aducă înapoi pe Pierre-Emerick Aubameyang drept rezerva lui Robert Lewandowski.

Cifrele lui Roberto Firmino

  • Liverpool: 360 meciuri jucate - 109 goluri, 79 assist-uri
  • TSG 1899 Hoffenheim: 153 meciuri jucate - 49 goluri, 36 assist-uri
  • Figueirense Futebol Clube: 38 meciuri jucate - 8 goluri, 0 assist-uri

La Liverpool, Firmino și-a atins potențialul maxim. A reușit să-și treacă în CV Champions League (2018/19), Campionatul Mondial al Cluburilor (2020), Premier League (2020), Supercupa UEFA (2019/20), FA Cup (2022), Carabao Cup (2022) și Supercupa Angliei (2023).

Barcelona, în atac

Dacă totuși ar ajunge la Barca, Roberto Firmino va trebui să concureze pe același post cu Robert Lewandowski. La catalani, linia ofensivă e completată fie de Raphinha sau Ousmane Dembele pe partea dreaptă și de Ferran Torres sau Ansu Fati pe partea stângă.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!