Ucrainenii anunță motivul pentru care conducerea nu-l va demite pe Mircea Lucescu

Ucrainenii anunță motivul pentru care conducerea nu-l va demite pe Mircea Lucescu Campionate externe

Mircea Lucescu (78 de ani) se află la Dinamo Kiev din iulie 2020.

Antrenorul român mai are contract cu gruparea ucraineană până la finalul sezonului 2023/24. De când se află la cârma lui Dinamo Kiev, Mircea Lucescu a bifat 113 apariții la club și a înregistrat o medie de 1.86 puncte pe meci, conform statisticilor oferite de site-ul de specialitate Transfermarkt.

Ucrainenii anunță motivul pentru care conducerea nu-l va demite pe Mircea Lucescu

Presa din Ucraina a scris despre „Il Luce”, care în acest sezon a ratat calificarea în cupele europene, după ce Beșiktaș a învins-o pe Dinamo Kiev cu 4-2 la general, în play-off-ul Conference League.

De asemenea, Mircea Lucescu a fost eliminat și din Cupa Ucrainei. Dinamo Kiev a pierdut încă din optimi cu Obolon, scor 0-1, iar acest sezon pare din ce în ce mai dezastruos pentru clubul din capitală.

„Pentru Surkis (n.r. - Ihor Surkis, patronul Dinamo Kiev), Lucescu a devenit aproape ca un monument al vieții sale. Mai ales acum, în condițiile politice și economice foarte dificile. Pe lângă experiența și talentul său vast, care, desigur, se estompează și se estompează de-a lungul anilor, Lucescu are o abilitate genială nu numai de a găsi un limbaj comun cu proprietarii cluburilor de fotbal, dar și, într-o oarecare măsură, de a-i face să danseze cu el”, au scris jurnaliștii ucraineni.

Mircea Lucescu ratează Europa sezonul acesta, după eșecul lui Dinamo Kiev cu Beșiktaș din UECL

Dinamo Kiev a dat peste Beșiktaș în play-off-ul pentru calificarea în grupele din UEFA Europa Conference League. Cele două cluburi s-au întâlnit în manșa retur pe „Vodafone Park” din Istanbul. Beșiktaș s-a impus cu 1-0, grație reușitei lui Aboubakar din minutul 52 al partidei.

Pentru turci a fost suficientă reușita lui Aboubakar. În tur, Beșiktaș s-a impus în fața lui Dinamo Kiev cu 3-2 pe stadionul Rapidului din Giulești. 

Mircea Lucescu ratează astfel calificarea în Europa. Anul trecut, Dinamo Kiev a evoluat în grupele Europa League, însă ucrainenii au înregistrat un singur punct în șase meciuri în Grupa B și au rămas acasă.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!