Zidane negociaza preluarea primei echipe din cariera de antrenor! Unde ar putea merge din toamna:
Zinedine Zidane, fostul mare international francez, in prezent secund la Real Madrid, ar putea prelua prima echipa din cariera sa, din postura de antrenor principal.
Zinedine Zidane, unul dintre cei mai mari fotbalisti din istoria fotbalului, detinator al Balonului de Aur, unul dintre cele mai ravnite din sport, ar putea prelua curand prima sa echipa din postura de antrenor principal - este anuntul facut tot mai des de presa franceza, care a speculat in ultima perioada pe seama unor negocieri intre actualul secund al lui Carlo Ancelotii, la Real Madrid, si Girondins Bordeaux, fosta campioana a Frantei.
Iar mutarea pare sa devina tot mai probabila, zvonurile lansate de jurnalistii din Hexagon obtinand in sfarsit o reactie oficiala, chiar din partea unuia dintre actionarii lui Bordeaux.
Nicolas De Tavernost, presedintele Consiliului Director al postului de televiziune M6, dar si actionar la Bordeaux, a dezvaluit intr-o emisiune existenta unor negocieri intre club si "Zizou", acesta spunand ca actionariatul isi doreste sa-l aduca pe fostul mare jucator.
"Zidane? Sunt conducatori responsabili la club. Ce înseamna un club de fotbal? Este o sursa de divertisment, de spectacol! Si daca ai cel mai bun actor care conduce spectacolul, atunci reusita este garantata. Deci Zidane la Bordeaux, pentru noi, ar fi formidabil.
Exista conditii pentru ca acest lucru sa se realizeze, dar vom vedea daca se va finaliza sau nu. Sa spun ca nu ne gandim la acest lucru, as fi un mincinos", a spus Nicolas De Tavernost pentru L'Express.
Fost capitan al nationalei Frantei, campion mondial si castigator al Balonului de Aur, Zinedine Zidane va implini 42 de ani in aceasta vara, iar sansele sa se intoarca la "prima sa dragoste" par sa fie tot mai mari. Zidane, francez cu origini algeriene, a jucat la Bordeaux intre 1992 si 1996, perioada in care a jucat 139 de meciuri si a marcat 28 de goluri.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News