„Il Luce”, aproape să se despartă de Dinamo Kiev? Anunțul venit din presa ucraineană
Mircea Lucescu (77 de ani) a fost numit pe banca lui Dinamo Kiev în iulie 2020.
Chiar dacă antrenorul român mai are contract cu echipa din Ucraina până la sfârșitul lui iunie 2024, conducerea lui Dinamo Kiev s-ar putea despărți de „Il Luce” mai devreme, așa cum anunță cotidianul sport.ua.
„Antrenorul român Mircea Lucescu ar putea să o părăsească în viitorul apropiat pe Dinamo Kiev. Asta a fost transmis de sursele din interior pe canalul de Telegram al lui Dinamo Kiev.
Echipa a strâns rezultate foarte slabe în ultimul timp. Sub comanda lui Mircea Lucescu, Dinamo a pierdut toate cele patru meciuri din Europa League, iar în UPL (n.r. Premier Liga, campionatul Ucrainei) se află în mijlocul clasamentului, cu nouă puncte din 18 posibile”, au scris jurnaliștii de la sport.ua.
Dinamo Kiev, în acest sezon
Dinamo Kiev se află pe poziția a opta în clasament, după șase meciuri disputate. Formația dirijată de Mircea Lucescu a acumulat nouă puncte, după ce a înregistrat trei victorii și trei înfrângeri, având unul dintre cele mai slabe începuturi de sezon din ultimul timp.
În UEFA Europa League, arată chiar și mai rău. „Il Luce” nu a reușit să-i motiveze pe băieții săi în niciuna dintre cele patru partide disputate până acum. Astfel, Dinamo nu a strâns nici măcar un punct într-o grupă cu Fenerbahce (10p), Rennes (10p) și AEK Larnaca (3p).
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News