20 de dolari, cel mai ieftin bilet la CM-2010!

20 de dolari, cel mai ieftin bilet la CM-2010! CM 2010
Biletele pentru meciurile de la Cupa Mondiala din 2010 vor costa intre 20 si 900 de dolari, a anuntat FIFA, dezvaluind procesul de achizitionare a celor trei milioane de tichete puse in vanzare.

"Nu vom putea sti numarul exact al locurilor pana cand nu vor fi terminate stadioanele. Deocamdata estimam la circa trei milioane numarul de bilete de vanzare", a declarat responsabilul cu vanzarea biletelor, David Will, intr-o conferinta de presa la Johannesburg.

Patru categorii de preturi au fost definite pentru aceasta prima editie a Cupei Mondiale pe continent african, care va incepe la 11 iunie 2010.

Cele mai bune bilete vor costa 160 de dolari pentru meciurile din grupe si 900 de dolari pentru finala. Pentru un strain, niciun bilet nu va costa mai putin de 80 de dolari. Cele mai ieftine bilete, in numar de 80.000, cu preturi intre 20 si 150 de dolari, sunt rezervate exclusiv locuitorilor din Africa de Sud.

FIFA a precizat ca 40.000 de tichete vor fi oferite angajatilor de pe santierele de constructie sau renovare a celor zece stadioane care vor gazdui meciuri.

Persoanele care doresc sa achizitioneze bilete vor putea face o cerere in acest sens incepand de vineri, ora 00.00 GMT, pe site-ul www.fifa.com, pana la 31 martie.

Daca solicitarile depasesc numarul locurilor disponibile pentru un meci sau o categorie, FIFA va organiza o tragere la sorti, la 15 aprilie.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!