Prunea: "Sansele nationalei sunt DUSE! Daca isi da Piturca demisia? E problema lui"

Prunea: Sansele nationalei sunt DUSE! Daca isi da Piturca demisia? E problema lui CM 2010

Directorul de relatii internationale al FRF, Florin Prunea, a declarat, joi, la Aeroportul Henri Coanda, ca infrangerea cu Austria nu este cea mai rusinoasa din istoria echipei nationale, dar a recunoscut ca sansele de calificare la CM 2010 sunt nule in momentul de fata.

"Nu este cea mai rusinoasa infrangere asta. Au fost infrangeri si mai rusinoase. Dar din pacate a fost o partida pe care trebuia s-o castigam si pe care am avut-o la indemana. Acum trebuie sa fim constienti ca in proportie foarte mare sansele noastre sunt duse. Nu mai avem sanse. E pentru prima oara in istorie cand dupa 4-5 meciuri nu mai avem sanse de calificare si asta e un motiv de ingrijorare. Din pacate nu mai putem intoarce timpul, trebuie sa ne gandim la viitor", a spus oficialul FRF, precizand ca nu se poate compara totusi situatia Romaniei din aceste preliminarii cu cele ale selectionatelor Andorrei, Liechtensteinului si statului San Marino.

Prunea a mentionat ca Victor Piturca este antrenorul primei reprezentative a Romaniei si ca acesta are un contract ferm cu FRF, ale carui clauze trebuie respectate. "Victor Piturca e antrenor sub contract cu Federatia Romana de Fotbal. Sunt clauze contractuale, e un contract ferm care trebuie respetctat. Va fi o analiza, un Comitet Executiv si cei care sunt acolo vor lua masurile pe care le vor considera de cuviinta. E prematur sa se vorbeasca de inlocuitori pentru Piturca. Din moment ce avem antrenor sub contract, nu cred ca putem discuta prea mult pe aceasta tema. Daca isi da demisia selectionerul? Asta e problema dansului", a adaugat Florin Prunea.

Intrebat daca este nevoie de o intinerire a echipei nationale, directorul de relatii internationale al FRF a raspuns: "Cel care va veni sau domnul Piturca in continuare vor face selectia. E problema dansilor. Din punctul meu de vedere acum sunt la lot jucatori care pot juca pentru echipa nationala. Si au dovedit asta pana acum. Tanase este produsul echipei nationale de tineret si trebuie sa continue pe aceeasi linie".

In ceea ce priveste situatia finantatorului FC Steaua, Gigi Becali, retinut in dosarul privind sechestrarea persoanelor care i-au furat autoturismul, Florin Prunea a declarat ca spera ca acesta sa-si rezolve problemele si sa revina la fotbal. "Imi pare rau, am auzit si eu despre acest lucru. Sper ca dansul sa-si rezolve problemele si sa se intoarca in fotbal", a precizat Florin Prunea.

 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!