Africanii au trimis VALIZA la Mondial! Cati bani CASH au cerut jucatorii ghanezi ca sa lupte pentru calificarea in optimi
Jucatorii ghanezi au cerut o valiza plina cu bani in vestiar la meciul cu Portugalia. Guvernul s-a conformat.
Guvernul din Ghana a anuntat, miercuri, ca a trimis peste trei milioane de dolari numerar in Brazilia, cu un charter, pentru jucatorii echipei nationale care participa la Cupa Mondiala de fotbal.
Viceministrul Sporturilor, Joseph Yamin, a explicat la Radio Citi FM din Accra ca decizia de a trimite banii cu avionul a fost luata la cererea fotbalistilor, care au refuzat sa-i primeasca prin transfer bancar.
El a justificat aceasta metoda de premiere prin faptul ca o buna performanta a nationalei la CM ar avea un impact pozitiv asupra moralului natiunii. "Fotbalul reprezinta pasiunea unei natiuni si toata lumea s-ar intoarce impotriva guvernului" daca nu ar face totul pentru a contribui la victoria echipei nationale, a spus el.
Federatia ghaneza de fotbal a precizat ca banii au fost imprumutati de la guvern, urmand a fi inapoiati autoritatilor in momentul in care FIFA va plati sumele care se cuvin fiecarei participante la turneul final.
Ghana ocupa locul 3 in Grupa G si va infrunta, joi, la Brasilia, reprezentativa Portugaliei in meciul decisiv pentru calificarea in optimile de finala ale competitiei.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News