Suarez, prima aparitie dupa operatia de menisc! Jucatorul a iesit intr-un carucior cu rotile din spital: "Voi juca la Mondial"
Desemnat cel mai bun jucator al sezonului in Premier League, gratie celor 31 de goluri marcate pentru Liverpool, echipa cu care a terminat pe locul 2, Luis Suarez a fost operat de menisc si are doar 3 saptamani la dispozitie pentru a se reface complet.
Nici el nu se gandea ca va aparea vreodata in asemenea hal.
Luis Suarez, Gheata de Aur a Europei, a fost recunoscut cu greu. Afectat dupa operatia de la piciorul stang, Suarez a fost scos in carucior din spital. Zeci de ziaristi l-au asteptat, curiosi sa afle daca va rata Mondialul: "Poporul meu sa stea linistit! O sa joc in Brazilia", a spus golgheterul Uruguayului.
Leziunea meniscului reprezinta o accidentare destul de des intalnita la sportivi, insa una care trebuie tratata cu maximum de atentie. In cazul unor interventii chirurgicale, se recomanda un repaus de circa 6 saptamani, iar activitatea postoperatorie este una foarte restrictiva.
Cu toate acestea, specialistii spera sa-l poata recupera pe Luis Suarez intr-un timp mult mai scurt, doctorii avand si "modelul Falcao". Fotbalistul columbian al lui AS Monaco s-a accidentat grav in luna ianuarie, acesta suferind o ruptura care a necesitat circa 4 luni de repaus. Cu toate acestea, "El Tigre" a revenit deja la antrenamente, desi doctorii spuneau ca acesta va rata Mondialul.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News