Un Lionel îl critică, celălalt îl apără! Antrenorul Argentinei, Scaloni, i-a luat apărarea lui Lahoz după victoria cu Olanda
Selecţionerul Argentinei, Lionel Scaloni, a salutat calificarea în semifinalele Cupei Mondiale 2022, dar consideră că echipa sa "nu merita" să ajungă la loviturile de departajare în partida cu Olanda (scor 4-3), disputată vineri seara pe Lusail Stadium din Al Daayen.
Naţionala Albiceleste a condus cu 2-0, prin golurile lui Nahuel Molida (35) şi Lionel Messi (73 din penalty), însă batavii au egalat în finalul reprizei secunde, prin dubla lui Wout Wenghorst (83, 90+11).
În prelungiri, argentinienii au avut cea mai mare ocazie de gol, prin Enzo Fernandez, care a trimis balonul în bară (120+1), însă scorul a rămas egal. La loviturile de departajare, eroul Argentinei a fost portarul Emiliano Martinez, care a apărat primele două penalty-uri ale olandezilor, deschizând echipei sale calea spre semifinale.
Scaloni s-a ferit să critice arbitrajul
Dacă Lionel Messi s-a lansat într-un adevărat atac la adresa lui Antonio Mateu Lahoz la finalul meciului, antrenorul Argentinei a fost rezervat în privința arbitrajului.
„Din punctul meu de vedere, nu meritam să ajungem la loviturile de departajare. A fost un meci foarte dificil. Olandezii au făcut meciul foarte straniu. Dar asta face din fotbal un sport atât de frumos, când crezi că totul este jucat, nimic nu este jucat. Această echipă a Argentinei are voinţă, tinereţe, mândrie, tot ce este esenţial pentru a nu renunţa niciodată.
Despre arbitru nu voi spune nimic. Îl cunosc, am o relaţie bună cu el, să lăsăm aşa lucrurile. Obiectivul este să mergem până la capăt. Acum că dansăm, vrem să continuăm să dansăm. Va fi un meci grozav împotriva Croaţiei şi dorim să fim la înălţime”, a declarat Scaloni.
Argentina se va lupta pentru un loc în finala Cupei Mondiale, pe 13 decembrie, cu selecţionata Croaţiei, care a învins tot la loviturile de departajare reprezentativa Braziliei, una dintre favoritele competiţiei din Qatar.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News