GALERIE FOTO Au șters-o! Fanii au golit stadionul înainte ca meciul Qatar - Ecuador să se termine
Qatar - Ecuador, primul meci din cadrul Cupei Mondiale 2022, s-a încheiat cu scorul de 0-2.
Stadionul Al Bayt, cu o capacitate de 60.000 de locuri, a găzduit primul meci de la acest turneu și festivitatea de deschidere a Cupei Mondiale. Probabil dezamăgiți de prestația gazdelor din această partidă, mai mulți fani au părăsit stadionul înainte de fluierul final al lui Daniele Orsato
Ecuador a marcat ambele goluri în prima repriză a meciului, prin Enner Valencia. În partea secundă, fanii s-au așteptat la o prestație mai bună din partea gazdelor, dar nu a fost așa.
Țara gazdă Qatar și numeroasele acuzații la adresa sa
De la desemnarea, la finele lui 2010, pentru organizarea acestui eveniment planetar, obţinut spre surprinderea generală în defavoarea Statelor Unite, Qatarul a fost ţinta constantă a numeroase critici privind acuzaţii de corupţie, condiţiile de muncă inumane pentru migranţi, respectarea drepturilor femeilor şi comunităţii LGBTQ+, precum şi impactul asupra mediului.
Dar aceste acuzaţii au fost respinse categoric de autorităţi, care au subliniat că au reformat legile privitoare la muncă, precum şi de organizatorii Cupei Mondiale, care au asigurat că membrii comunităţii LGBTQ+ vor fi găzduiţi fără discriminare, în ciuda legilor care incriminează relaţiile sexuale între persoane de acelaşi sex în această ţară.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News