NEWS ALERT Brazilia pierde încă un jucător, după Gabriel Jesus! S-a accidentat și va rata toate meciurile rămase de la Cupa Mondială
Brazilia primește o nouă lovitură, după ce Gabriel Jesus s-a accidentat și va rata meciurile rămase de la Cupa Mondială.
Alex Telles (29 de ani) ar putea rata și el meciurile rămase din această ediție a Cupei Mondiale, din cauza unei accidentări suferite în ultimul meci din grupele competiției, cu Camerun, scor 0-1, scrie jurnalistul Fabrizio Romano, care citează publicația sud-americană Ge.
Brazilia, lovită din toate părțile! O nouă accidentare
Fundașul de la Sevilla a jucat în două dintre cele trei meciuri ale Braziliei din grupele Cupei Mondiale. A fost rezervă în primul meci, cu Serbia (2-0), după care au urmat doar patru minute în jocul cu Elveția (1-0).
Not just Gabriel Jesus. Alex Telles, also expected to miss the rest of the World Cup as @geglobo reports, due to injury against Camerun. ???????????? #Qatar2022
Two major blows for Tite and Brazil. pic.twitter.com/wi0aGLFmk5
— Fabrizio Romano (@FabrizioRomano) December 3, 2022
În meciul cu Camerun (0-1), Telles a bifat nu mai puțin de 54 de minute. Rămâne de văzut ce decizie va lua Tite, având în vedere că pe lista accidentaților se mai află și Gabriel Jesus, Neymar, Alex Sandro și Danilo.
Brazilia va juca în optimile Cupei Mondiale împotriva reprezentativei Coreei de Sud (5 decembrie, ora 21:00), iar dacă va reuși să câștige, va juca în sferturile competiției cu învingătoarea dintre Japonia și Croația.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News