Când vom mai simți cea mai mare bucurie din lume? Caramavrov scrie despre emoțiile incomensurabile ale prezenței României la Mondiale
CM 2022
Am avut norocul să trăiesc această bucurie imensă și aceste emoții formidabile.
A fost mai întâi acel Mondial după Revoluția din 1989, primul din viața mea cu România prezentă. Eram liberi, sau cel puțin așa ne credeam atunci, puteam vorbi, simți, reacționa, după ani de dictatură comunistă.
Acel turneu final din Italia 1990 a fost ca o revenire dintr-o comă de 20 de ani (nu mai fusesem la CM din 1970), ca un strigăt de libertate către lumea occidentală: „Suntem și noi pe aici, existăm și vrem să vă arătăm asta”!
Hagi, mai bun ca Maradona
Am arătat-o mai întâi cu „tătucii” din URSS. I-am bătut cu 2-0 (goluri Lăcătuș) și am privit această victorie ca pe o răzbunare împotriva regimului comunist impus dinspre Est. Și, după 1-2 cu Camerun, a urmat unul dintre marile meciuri ale naționalei României, un 1-1 cu Argentina lui Maradona, campioana mondială din 1986, cu Hagi mai bun decât El Pibe D'Oro, cu Rotariu ținându-l la respect pe „Butoiașul atomic” și cu Balint zburând spre golul care avea să ne ducă în optimi, unde am pierdut la penalty-ui în fața Irlandei.
În 1994, am trăit visul american. Pentru că aveam o echipă de vis. Cu Hagi care jucase doi ani la Real Madrid, cu Gică Popescu la PSV, Răducioiu la Milan, Dan Petrescu în Premier League, la Sheffield Wednsday, Lupescu la Leverkusen, Belodedici la Valencia...
Și am pornit cu o victorie fenomenală, 3-1 împotriva Columbiei, care era considerată una dintre favoritele Mondialului, pentru că avea în componență superstaruri ca Asprilla, Valderrama, Valencia și Rincon. I-am lovit pe contraatac, prin Răducioiu - de două ori, și printr-un șut cu o traiectorie ireală, trimis de Hagi. În țară a fost nebunie, am ieșit în stradă, ca la Revoluție, și am scandat împreună cu zeci de mii de oameni: „Hagi președinte!”.
Bineînțeles că, români ce suntem, am dat luleaua prin cenușă la următorul meci, 1-4 cu Elveția, dar ne-am calificat în optimi după 1-0 cu țara gazdă, SUA, gol Dan Petrescu, pe o căldură infernală, de peste 40 de grade Celsius.
Cel mai frumos meci de la Mondiale
A urmat probabil cel mai bun meci făcut de naționala României la un Campionat Mondial, cu Argentina fără Maradona, proapsăt suspendat pentru dopaj, dar cu Batistuta, Simeone, Sensini și Caniggia.
Eroul nostru a fost Ilie Dumitrescu. A marcat mai întâi dintr-o lovitură liberă din lateral stânga, cu un șut a la Hagi, iar apoi venind perfect la întâlniea cu mingea trimisă de Regele nostru. Între cele două reușite, înscrisese Batistuta, din penalty. Hagi a făcut 3-1, după un contraatac de manual, iar apoi am suferit din minutul 75, când Balbo a readus speranțele argentinienilor. S-a terminat 3-2 și visam deja la o finală cu Brazilia.
În țară, s-a ieșit din nou în stradă, bucuria a fost și mai mare, evident, oamenii se îmbrățișau și cântau. Am făcut un marș triumfal, din Regie până-n centru și înapoi. Am țipat, ne-am bucurat, ne-am îmbătat și am sperat să revenim la Universitate și după sfertul cu Suedia.
Din păcate, nordicii ne-au bătut după loviturile de departajare, deși am avut 2-1 în prelungiri!
Dan Petrescu, călăul englezilor
În 1998, eram deja obișnuiți cu sferele înalte ale fotbalului și cu victoriile de prestigiu. Nu ne mai era frică de Columbia, pe care am învins-o cu 1-0 – gol superb Adi Ilie, dar cu Anglia a fost o poveste.
Viorel Moldovan a deschis scorul în minutul 47, Owen a egalat, iar în minutul 89 Dan Petrescu le-a dat englezilor lovitura de grație după un duel în care l-a deranjat un pic pe coechipierul său de la Chelsea Graeme Le Saux. Eu unul n-am mai ieșit în stradă, aveam treabă la ziar și așteptam cel puțin o semifinală.
Ne-am oprit, din păcate, în optimi, unde, vopsiți blonzi, ai noștri au pierdut fără să miște prea mult în fața Croației lui Suker (autorul singurului gol al meciului).
Am ajuns să trăim acum doar din amintiri și să privim cu jind spre minunea iraniană sau spre frumoasa echipă a Marocului.
N-am mai fost la un turneu final de atunci, din 1998. De 24 de ani! Și se vor face 28 până la CM 2026, organizat de SUA, Canada și Mexic!
Poate că avem nevoie de încă o Revoluție pentru a ajunge din nou la un Mondial. O revoluție a fotbalului românesc.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News
