Dan Petrescu a dat verdictul cu privire la Mondialul din Qatar: „Exact cum îi place publicului”. Ce a spus despre câștigătoare
Argentina a câștigat în fața Franței în finala Mondialului de la Qatar (3-3, 4-2 d.l.d.).
După 36 de ani de așteptare, sud-americanii au reușit să aducă la Buenos Aires trofeul mult râvnit: Cupa Mondială. Lionel Scaloni și Leo Messi au controlat jocul timp de 80 de minute, iar ce a urmat, a fost desprins din basme! Franța a egalat, meciul a ajuns în prelungiri, unde ambele naționale au mai înscris o dată, iar totul s-a decis la loviturile de departajare, iar echipa Albiceleste s-a impus și și-a adjudecat al treilea Mondial.
Dan Petrescu a dat verdictul cu privire la Mondialul din Qatar: „Exact cum îi place publicului”. Ce a spus despre câștigătoare
Dan Petrescu a vorbit despre finala Campionatului Mondial, evidențiind faptul că starul argentinienilor, Lionel Messi, este un exemplu de urmat pentru fotbaliști.
„Cred că e cea mai bună finală care a fost vreodată la un Campionat Mondial. Exact cum îi place publicului: cu goluri, cu răsturnări de situații, cu ocazii în ultimul minut, cu penalty-uri ratate, cu penalty-uri marcate și cu Messi învingător, ceea ce cred că este perfect.
Messi este un exemplu despre cum trebuie să tratezi fotbalul. Mereu a jucat, nu s-a accidentat, nu s-a băgat în scandaluri, doar și-a văzut de fotbal. E un talent imens și, în opinia mea, cel mai mare jucător din istoria fotbalului. Merita să fie campion mondial.
Mbappe a câștigat deja un Campionat Mondial, el poate însă castiga mai multe. Dar Mbappe e un alt fel de jucător. De exemplu, timp de 80 de minute nu l-am văzut pe teren, cum n-am văzut întreaga naționala a Franței de altfel.
Argentina și-a dorit mai mult încă din primul minut. Ar fi fost o nedreptate incredibilă să caștige Franța, dar nu se putea întâmpla asta pentru că Argentina era mai motivată”, a spus Dan Petrescu la conferința de presă premergătoare meciului dintre CFR Cluj și FC Hermannstat.
Argentina - Franța 3-3 (4-2 d.l.d.)
Argentina a început fantastic finala Campionatului Mondial din Qatar. Lionel Messi a deschis scorul din penalty (minutul 23), iar Di Maria a majorat diferența (minutul 36). Sud-americanii au controlat excepțional partida, până în minutul 80.
Francezii au beneficiat de o lovitură de pedeapsă, iar Kylian Mbappe a redus din diferență. Un singur minut mai târziu, starul lui Paris Saint-Germain a restabilit egalitatea și a trimis meciul în prelungiri.
Lionel Messi a readus-o pe Argentina pe culmile victoriei în minutul 108, dar același Kylian Mbappe a restabilit egalitatea și a ajutat „Cocoșul galic” să ajungă la loteria penalty-urilor.
Acolo, sud-americanii s-au impus catastrofal. 4-2 s-a terminat, după ce Martinez a parat lovitura lui Kingsley Coman, iar Tchouameni a trimis mult pe lângă poartă.
Argentina a devenit, astfel, campioana mondială la turneul final, ediția 2022, din Qatar!
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News