GALERIE FOTO Ea e tânăra supranumită "cea mai sexy fană" a naționalei Angliei. E model și deja a pus ochii pe unul dintre fotbaliști
Grace Teal, un model cunoscut pe Instagram, este supranumită cel mai sexy fan al naționalei Angliei datorită fotografiilor îndrăznețe făcute în sprijinul echipei The Three Lions.
Frumoasa brunetă, care se dezbrăcase anterior înainte de meciul decisiv al Angliei din sferturile de finală ale Euro 2020 împotriva Ucrainei, a declarat că își va arata tot sprijinul pentru jucătorii Angliei și chiar a pus ochii pe unul dintre aceștia.
"Echipa noastră pare foarte puternică în acest an, avem un set bun de jucători, dar am pus ochii în special pe Marcus Rashford", a declarat aceasta.
Pentru a-și manifesta sprijinul față de naționala Angliei, Grace Teal a realizat o serie de fotografii în ipostaze îndrăznețe, în care apare în lenjerie intimă sau în haine sport, cu o minge de fotbal pe care scrie "Anglia".
De asemenea, tânăra a urmărit meciul dintre Anglia și Iran cu prietenii, spunând că îi va susține pe jucători până la ultimul meci.
"Îi voi susține pe băieți până la capăt la barul pe care îl frecventez cu prietenii mei, încurajându-i. Haideți, băieți, să o aducem (n.r cupa) acasă".
Sursă foto: instagram
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News