FOTO ȘI VIDEO Emiliano Martinez și-a explicat gestul grosolan din finala Campionatului Mondial: „Astea nu merg cu mine!” 

Emiliano Martinez și-a explicat gestul grosolan din finala Campionatului Mondial: „Astea nu merg cu mine!”  CM 2022

Reacția lui Emiliano Martinez, de la ceremonia de premiere, a stârnit numeroase reacții. 

Campionatul Mondial din Qatar s-a încheiat spectaculos. Argentina a câștigat mult râvnitul trofeu, contra Franței, la loviturile de departajare, 4-2, după ce scorul a fost egal în cele 120 de minute, 3-3.

Cu acest succes, sud-americanii au pus capăt unei secete de 36 de ani. Ultima dată când Argentina s-a impus la Campionatul Mondial a fost în 1986, când Diego Armando Maradona conducea „pumele” spre al doilea titlu mondial din istorie. De data aceasta a fost rândul lui Lionel Messi (35 ani) să iasă la rampă, chiar la probabil ultimul său turneu final din carieră. 

  • Emiliano Martinez Si A Explicat Gestul Grosolan Din Finala Campionatului Mondial Zastea Nu Merg Cu Mine

Emiliano Martinez, gest cu dedicație pentru fanii francezi 

Emiliano Martinez (30 ani) a fost la înălțime în finala Campionatului Mondial. Portarul lui Aston Villa a avut numeroase parade, cea mai importantă la ultima fază a jocului, în minutul 120+3, când i-a interzis golul lui Kolo Muani (24 ani). Însă, Emiliano Martinez a „furat” toate privire cu gestul de la ceremonia de decernare a premiilor, imediat după ce a fost desemnat portarul turneului.

Argentinianul nu și-a prezentat scuzele pentru reacția avută, ba chiar a ținut să le dedice gestul suporterilor francezi, pe care i-a acuzat că l-au huiduit.

„Am făcut-o pentru că m-au huiduit francezii. Aroganțele astea nu merg cu mine”, a declarat Emiliano Martinez la finalul meciului.

Copleșit de emoții, portarul a ținut să precizeze că Argentina a suferit pentru a cuceri Campionatul Mondial și a ținut să dedice mult râvnitul trofeu familiei sale greu încercate.

„A fost un meci în care am suferit mult, chiar dacă am deținut controlul. Ei au revenit și au pus presiune. Naționala noastră este predestinată să sufere. Am visat de mic la acest trofeu. Nu am cuvinte să pot descrie ce simt acum.

Am fost foarte calm la începutul seriei de penalty-uri, le-am zis și colegilor să rămână concentrați. Dedic această victorie familie mele. Au trecut prin multe, eu provin dintr-o regiune extrem de umilă. Am plecat de mic în Anglia pentru a-mi face un rost. Victoria asta înseamnă totul!”, a mai spus Emiliano Martinez. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!