FOTO ȘI VIDEO Sigur l-a făcut gelos pe CR7! En-Nesyri a înscris un gol magnific în Maroc - Portugalia, după ce s-a înălțat ca un vultur în fața lui Diogo Costa
În minutul 42, Attiat-Allah a primit mingea în banda stângă, a ridicat privirea și și-a numărat pașii, ochindu-l pe En-Nesyri în interiorul careului lusitanilor, pregătit de o reluare cu capul.
Atacantul a primit o centrare excelentă și nu a stat pe gânduri: s-a înălțat ca un vultur în fața lui Diogo Costa, a luat fața apărătorilor și a împins mingea cu fruntea în poarta Portugaliei, deschizând scorul.
Marocanii s-au bucurat ca niște copii la golul lui En-Nesyri care se află, în urma acestei reușite în fața naționalei lui Fernando Santos, la a doua reușită la Campionatul Mondial organizat în Qatar.
????????#Qatar2022 - Quarter-finals????????
Goal!!⚽️????????Morocco 1-0 Portugal????????
— Peché Africa ???????? (@pmcafrica) December 10, 2022
Youssef En-Nesyri 42'#FIFAWorldCup #MARPOR @pmcafrica pic.twitter.com/Rw3RClJXDV
Maroc - Portugalia, înainte de meciul direct
Maroc a oferit surpriza din fazele eliminatorii ale Campionatului Mondial din Qatar, după ce a reușit să treacă în „optimi” de Spania, la loviturile de departajare 0-0 (3-0 d.l.d.).
De partea cealaltă, Portugalia vine și ea cu moral bun, după ce a zdrobit în optimile de finală Elveția, scor 6-1, într-un meci în care Ronaldo a fost trimis pe teren abia în minutul 74, fără a reuși să marcheze.
Ultima întâlnire dintre cele două naționale a avut loc la Campionatul Mondial din 2018 și s-a încheiat cu victoria portughezilor, scor 1-0, după un gol marcat de Ronaldo din pasa lui Moutinho.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News