NEWS ALERT Fără N'Golo Kante la Cupa Mondială! Francezul s-a operat, iar Chelsea a anunțat cât va lipsi
N'Golo Kante (31 de ani), mijlocașul celor de la Chelsea, nu va juca la Cupa Mondială din Qatar, care va începe luna viitoare, după ce a fost operat din cauza unei accidentări.
Chelsea a făcut anunțul oficial, prin intermediul unui comunicat postat pe site-ul clubului.
Francezul a fost operat la tendoane și va avea nevoie de o perioadă de recuperare de patru luni, astfel că anul 2022 este încheiat pentru Kante, care va fi indisponibil pentru turneul final.
Cupa Mondială, fără N'Golo Kante!
”N’Golo Kante a suferit o intervenție chirurgicală, după accidentarea la tendoane. Mijlocașul, însoțit de staff-ul medical al clubului, a fost vizitat de un specialist pentru a explora mai multe opțiuni pentru procesul de recuperare.
A fost o decizie unanimă ca N’Golo să fie operat pentru a i se vindeca tendoanele afectate. Operația a fost efectuată cu succes și se pare că N’Golo va lipsi patru luni”, au scris cei de la Chelsea.
Kante joacă la Chelsea din 2016, an în care londonezii plăteau 35,8 milioane de euro pentru a-l transfera de la Leicester.
23 de goluri și 28 de pase decisive a bifat Kante pentru cei de la Chelsea, în 262 de partide.
Site-urile de specialitate îl evaluează la 40 de milioane de euro.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News