Fotbaliștii Franței, șocați de jucătorul pe care englezii l-au numit 'veriga slabă' înainte de 'thriller-ul' din sferturile de finală ale Campionatului Mondial 

Fotbaliștii Franței, șocați de jucătorul pe care englezii l-au numit veriga slabă înainte de thriller-ul din sferturile de finală ale Campionatului Mondial  CM 2022

Franța a trecut de Anglia în sferturile de finală ale Campionatului Mondial, scor 2-1. 

Campioana mondială en-titre s-a impus în meciul cu Anglia datorită golurilor marcate de Aurelien Tchouameni și Olivier Giroud. Harry Kane a marcat singurul gol al englezilor, din penalty, tot el fiind și cel care a mai ratat o lovitură de pedeapsă în meci. 

Înainte de duel, presa engleză prefața partida de pe Al Bayt Stadium, iar jurnaliștii britanici nu s-au ferit să găsească „veriga slabă” a lotului lui Didier Deschamps. Conform RMC Sport, Hugo Lloris a fost jucătorul despre care englezi spuneau că avea să fie punctul slab al naționalei Franței. 

Hugo Lloris, intervenții monumentale în fața englezilor 

În ciuda a ceea ce anunțau englezii, portarul francez a avut câteva intervenții incredibile în timpul partidei. Goalkeeper-ul lui Tottenham a scos milimetric balonul șutat de Jude Bellingham în forță, cu vârfurile degetelor, având o intervenție magistrală. 

Jucătorii lui Didier Deschamps au fost șocați să audă că englezii îl „desconsiderau” pe Hugo Lloris, informează sursa citată, arătându-se încântați după meci, când căpitanul a fost unul dintre cei mai buni de pe teren. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!