Fotbalistul Arabiei accidentat de propriul coechipier a fost operat la pancreas după lovitura horror încasată
Yasser Al-Shahrani a suferit o accidentare horror în meciul dintre Arabia Saudită și Argentina, din runda inaugurală a fazei grupelor, scor 2-1.
Fotbalistul Arabiei a fost accidentat de propriul portar, Al Owais, în timpul unei faze de joc la o minge aruncată de argentinieni în careul saudiților. Al-Shahrani a căzut instant pe gazon, fiind scos pe targă și dus de urgență la spital, unde a fost diagnosticat cu fractură de maxilar, oase rupte și sângerare internă.
Presa din Argentina a oferit noi detalii legate de starea lui Al-Shahrani, care a fost operat de urgență în Riad, iar apoi transportat cu avionul privat trimis de prințul Mohammed bin Salman, în Germania.
Yasser Al-Shahrani, operat de urgență la pancreas
În urma sângerării interne pe care a suferit-o după impact, lui Al-Shahrni i-au fost afectate organele, având probleme mari și cu abdomenul. Astfel, medicii au fost obligați să îl opereze la pancreas, intervenția fiind una de succes. După operație, jucătorul le-a transmis urmăritorilor de pe rețelele de socializare să se roage pentru el.
„Vreau să liniștesc oamenii în legătură cu starea mea de sănătate, sunt mai bine. Nu uitați să vă rugați pentru mine. Felicitări pentru victorie. Gracias”, a scris Al Shahrani pe rețelele de socializare.
Yasser Al-Shahrani va maintenant mieux et en bonne santé. Merci. pic.twitter.com/QJLPNr02kk
— ABUNAIF (@FA09090FA) November 24, 2022
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News