Un copil a fost omorât și 250 de persoane au fost arestate în Franța după victoria cu Maroc din semifinalele CM!

Un copil a fost omorât și 250 de persoane au fost arestate în Franța după victoria cu Maroc din semifinalele CM! CM 2022

Naționala lui Didier Deschamps s-a calificat în finala din Qatar după 2-0 cu marocanii.

Un adolescent în vârstă de 14 a fost ucis miercuri seară la Montpellier, în timpul celebrării victoriei Franţei în faţa Marocului (2-0), în semifinalele Cupei Mondiale de fotbal din Qatar, care a dat naştere la incidente în unele oraşe franceze, unde s-au efectuat aproximativ 250 de arestări, informează EFE.

Băiatul de 14 ani decedat a fost lovit de o mașină

Prefectura departamentului Herault a explicat într-un comunicat că băiatul decedat fusese lovit de o maşină şi, deşi a fost transportat de urgenţă la spital, nu s-a mai putut face nimic pentru a-i fi salvată viaţa.

Vehiculul incriminat a fost localizat în apropierea locului tragediei, iar şoferul acestuia, care nu s-a predat, este căutat de oamenii legii.

Lupte la Paris, cu extremiștii de dreapta în prim-plam

Au mai avut loc şi alte incidente mai puţin grave, în diferite oraşe. La Paris, unde oamenii legii au dislocat 2.200 de poliţişti şi jandarmi (5.000 în toată regiunea), aproximativ 25.000 de oameni s-au adunat în zona Champs-Elysees. 

Potrivit ultimelor cifre ale autorităţilor, în capitală au fost efectuate 145 de arestări, inclusiv un grup de aproximativ 40 de persoane de extremă-dreapta, care au fost identificate în districtul 17 cu diverse arme albe, care sugerau că intenţia lor era de a provoca violenţe.

Incidente și la Lyon, în centrul orașului

În restul ţării au fost înregistrate încă o sută de arestări. Printre aceştia, opt presupuşi membri ai extremei drepte din Lyon, unde au avut loc incidente în Piaţa Bellecour din centrul oraşului.

În Franţa, unde există o prezenţă semnificativă a marocanilor (ţara maghrebiană a fost colonie franceză), guvernul a ordonat desfăşurarea a 10.000 de reprezentanţi ai forţelor de ordine în aşteptarea unor posibile tulburări. (Agerpres)

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!