VIDEO "Un minut de reculegere pentru Mbappe!". Cum l-au ironizat jucătorii Argentinei pe starul Franței
Argentina a devenit campioană mondială, după o finală de vis contra Franței, scor 3-3 d.p (4-2 d.l.d.).
După 36 de ani, trofeul suprem a revenit în Argentina, iar bucuria a fost imensă atât în vestiarul sud-americanilor, cât și în tribunele de pe Lusail sau pe străzile din Buenos Aires.
"Un minut de reculegere pentru Mbappe!"
La bucuria din vestiar, jucătorii Argentinei nu l-au uitat nici pe Kylian Mbappe, starul Franței, care a marcat trei goluri în finală, iar în urmă cu câteva luni avea un mesaj tăios referitor la fotbalul din America de Sud.
Jucătorii Argentinei au cântat, au dansat, iar la un moment au început să scandeze: "Un minut de reculegere... pentru Mbappe!". Cel care a dat tonul a fost portarul Argentinei, Emiliano Martinez, care i-a oferit o replică francezului și la conferința de presă de dinaintea finalei.
"A minute of silence for ... Mbappe!" ????
Emiliano Martinez during Argentina's dressing room celebration.
(via nicolasotamendi30/Instagram) pic.twitter.com/dwm3IrUNWG
— ESPN FC (@ESPNFC) December 18, 2022
Ce spunea Kylian Mbappe despre fotbalul din America de Sud
"În America de Sud, fotbalul nu este atât de avansat precum în Europa. De aceea a câștigat doar Europa în ultimii ani acest trofeu. Avantajul pe care noi îl avem în Europa este că jucăm meciuri la un nivel înalt și ajungem pregătiți la competiție, în timp ce Brazilia sau Argentina nu au așa ceva", a spus Kylian Mbappe, într-un interviu acordat în luna mai.
Cum i-a răspuns Emiliano Martinez lui Kylian Mbappe înainte de finală
"Nu știe suficiente despre fotbal, nu a jucat niciodată în America de Sud. Când nu ai această experiență, mai bine ar trebui să nu vorbești despre asta. Nu contează oricum asta, suntem o echipă mare, ne respectă pentru asta", a declarat Emiliano Martinez.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News