„Asta e pentru tine!” Cui i-a dedicat antrenorul Croației medalia de bronz obținută la Mondialul din Qatar
Croaţia a câştigat medaliile de bronz la Cupa Mondială de fotbal din Qatar, după ce a învins echipa Marocului cu scorul de 2-1 (2-1), sâmbătă, pe Khalifa International Stadium din Ar-Rayyan, în finala mică a competiţiei.
Golurile partidei au fost marcate de Josko Gvardiol (7), Mislav Orsic (42), respectiv Achraf Dari (9).
La finalul meciului, Zlatko Dalic (56 de ani), selecționerul croat, i-a dedicat medalia de bronz lui Miroslav Blazevic (87 de ani), atrenorul de la care „a furat” meserie.
Dalic: „Două medalii la ultimele două Mondial, ceva fantastic!”
„Am câștigat medalia de bronz, dar se simte ca și cum am fi luat aurul. Am câștigat un joc dificil. Aceasta este o medalie pentru întreaga Croație, pentru poporul nostru, pentru toți cei care ne urmăresc și ne iubesc în toată lumea. Două Campionate Mondiale, două medalii, ceva fantastic. Multe felicitări jucătorilor!
Aș dori să dedic această victorie unui singur om, Ciro Blazevic. Boss, asta este pentru tine, aceasta este medalia ta, pot câștiga și cinci medalii, dar tu ești antrenorul tuturor antrenorilor”, a spus Dalic după Croația - Maroc.
La începuturile carierei sale Dalic a fost secundul lui Blazevic la Varteks, lucru care l-a ajutat enorm să evolueze în carieră.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News