„E unul dintre cei mai buni lideri cu care am jucat”. Harry Kane și-a manifestat admirația față de un coleg de la națională
Anglia s-a impus cu Senegal, scor 3-0. După această victorie, englezii vor disputa sâmbătă, 10 decembrie meciul din sferturile de finală cu Franța.
Starul naționalei dirijate de Gareth Southgate, Harry Kane, a vorbit despre Jordan Henderson, căpitanul lui Liverpool, evidențiind faptul că este unul dintre cei mai buni fotbaliști cu personalitate cu care a evoluat în aceeași echipă.
Kane și-a arătat admirația față de Hendo, așa cum este poreclit atât de colegii de la „The Three Lions”, cât și de cei de la formația din Merseyside, precizând că e o plăcere să evoluezi cu un asemenea jucător.
„Am spus-o mereu, Hendo e unul dintre cei mai buni lideri cu care am jucat. E foarte vocal, împinge jucătorii să dea maxim și ăsta e motivul pentru care e așa bun. În jocurile în care a evoluat a fost incredibil. E foarte bine să-l aud vorbind în spatele meu.
Ai nevoie de diferiți lideri în echipa ta și noi avem patru sau cinci personalități diferite. Hendo e cineva, nu contează cine ești sau ce ai făcut, el te va împinge”, a spus Harry Kane pentru canalul de Youtube „the Lions' Den”, citat de publicația GOAL.
Mondialul din Qatar
Olanda - SUA (3-1), Argentina - Australia (2-1), Japonia - Croația, Brazilia - Coreea de Sud, Anglia - Senegal (3-0), Franța - Polonia (4-1), Maroc - Spania și Portugalia - Elveția sunt meciurile de la CM 2022 din optimi.
Olanda, Anglia, Argentina, Franța, Japonia, Maroc, Brazilia și Portugalia sunt naționalele care au reușit să se califice în optimile de finală ale Mondialului de pe prima poziție.
Qatar este prima națională care găzduiește un Campionat Mondial și pierde toate meciurile din grupă. Qatarezii au strâns un golaveraj de -6, marcând un singur gol.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News