„Îmi cer scuze!” Walid Regragui voia să ajungă în finală cu Maroc: ce a declarat în urma eșecului cu Franța

„Îmi cer scuze!” Walid Regragui voia să ajungă în finală cu Maroc: ce a declarat în urma eșecului cu Franța CM 2022

Arabii au pierdut în fața „Cocoșului galic”, scor 0-2, și vor disputa finala mică cu Croația.

Marocul a arătat o figură frumoasă în meciul cu Franța, chiar dacă a pierdut duelul din cauza reușitelor lui Theo Hernandez (5'), respectiv Kolo Muani (79'). În repriza secundă, elevii lui Walid Regragui au ținut-o câteva minute bune pe selecționata lui Didier Deschamps în în jumătatea adversă.

După meci, Regragui a vorbit despre evoluția băieților săi și a evidențiat faptul că și-ar fi dorit să treacă de Franța și să ajungă să joace finala mare de la Campionatul Mondial din Qatar, împotriva Argentinei.

„Îmi cer scuze!” Walid Regragui voia să ajungă în finală cu Maroc: ce a declarat în urma eșecului cu Franța

„Jucătorii s-au luptat și au dat tot ce au putut împotriva Franței, dar noi am și jucat împotriva unui oponent puternic care așteaptă greșeli de la noi.

Îmi cer scuze marocanilor, pentru că am vrut să ajung în finală, iar acum trebuie să ne odihnim înainte de meciul cu Croația, pentru că avem foarte mulți fotbaliști accidentați și vom juca pentru locul trei”, a spus Walid Regragui, după semifinala pierdută împotriva Franței, potrivit Hibasport.

Franța - Maroc 2-0

Francezii au început în forță meciul de pe Stadionul „Al-Bayt”. Theo Hernandez s-a impus pe tabelă încă din minutul cinci, iar Olivier Giroud a avut o ocazie monumentală în minutul 17, dar bara a fost salvatoare pentru marocani.

Ulterior, naționala lui Walid Regragui a reintrat în meci și a făcut „Cocoșul galic” să tremure din ce în ce mai mult, mai ales în partea a doua a meciului, când pentru o bună perioadă de timp s-a jucat doar la poarta lui Hugo Lloris.

Didier Deschamps a fost inspirat și l-a trimis în teren pe Kolo Muani, în locul lui Dembele, care la prima atingere de balon a împins mingea în poartă și a majorat diferența, în minutul 79.

După această victorie de pe „Al-Bayt”, unde a fost prezent până și președintele Franței, Emmanuel Macron, elevii lui Deschamps se vor confrunta cu Argentina în finala Campionatului Mondial.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!