Cosmin Olăroiu (55 de ani) va fi selecționer, pentru a doua oară în cariera sa de antrenor, începută în 2001, la FC Național.

Presa arabă tocmai a anunțat că Oli a bătut palma cu Federația de Fotbal din Emirate. Românul va semna un contract valabil până în 2027, cu un salariu anual de circa 6 milioane de dolari. 

Potrivit acordului, Olăroiu își va duce contractul la bun sfârșit cu Sharjah, grupare pe care o pregătește din noiembrie 2021 și cu care a cucerit deja patru trofee. După finalul acestui sezon 2024-2025, în care mai poate cuceri două trofee cu Sharjah (e în semifinalele Ligii Campionilor Asiei 2 și în finala Cupei Președintelui), Oli se va ocupa full-time de naționala Emiratelor. El va fi primul selecționer român al acestei reprezentative și mandatul său va începe în a doua jumătate a lunii mai.

Obiectivul principal: Mondialul din 2026

Având în vedere că Oli va fi selecționerul Emiratelor până în 2027, contractul său va include două campanii majore pentru naționala acestei țări. 

În primul rând, românul va încheia actuala fază a preliminariilor pentru Mondialul din 2026. Cu ultimele două meciuri din grupa A, cele cu Uzbekistan (acasă, 5 iunie) și cu Kârgâstan (deplasare, 10 iunie). Dacă va câștiga ambele partide și, în ultima rundă, Uzbekistan va pierde puncte pe teren propriu cu Qatar, atunci Oli va obține calificarea directă, la CM 2026. Așadar, el poate îndeplini visul unei țări, care așteaptă a doua prezență la turneul final, după cea din 1990.

Dacă însă Olăroiu va rata calificarea directă pentru CM 2026, atunci el va merge în următoarea fază a preliminariilor asiatice și va păstra șanse, de a duce naționala Emiratelor la Mondialul găzduit de Canada, Mexic și SUA.

O altă campanie importantă pentru Olăroiu va fi cea legată de Cupa Asiei din 2027. Acest turneu continental va fi găzduit de Arabia Saudită, între 7 ianuarie și 5 februarie.

Al doilea mandat de selecționer pentru Olăroiu

Cosmin Olăroiu va prelua naționala Emiratelor, urmând să fie selecționer pentru a doua oară în carieră.

Spre finalul anului 2014, românul a preluat naționala Arabiei Saudite cu care a participat la Cupa Asiei din 2015. La vremea respectivă, din cauza timpului scurt, Oli n-a reușit să facă mare lucru cu o reprezentativă care avea mari probleme și, drept urmare, a revenit la echipa sa de club, Al-Ahli Dubai, după turneul continental.

Olăroiu, un CV plin de trofee

Cosmin Olăroiu a fost instalat acum în funcția de selecționer al Emiratelor, deoarece e cel mai titrat antrenor din fotbalul acestei țări. Concret, Oli a cucerit 14 trofee cu Al-Ain, Al-Ahli Dubai și Sharjah, de când activează în micuțul stat din zona Golfului Persic.

CV-ul all-time al lui Oli, ca antrenor include 22 de trofee câștigate în 24 de ani cu 9 formații diferite.