Telenovela numirii lui Cosmin Olăroiu (55 de ani) ca selecționer al Emiratelor se apropie de final. Din două motive. Primul ține de antrenorul român, al doilea de șefii Federației din Emirate.

Oli, pentru care urmează o dublă crucială cu Sharjah, după cum sport.ro a scris aici, a ținut să stea departe, cel puțin în declarațiile sale publice, de subiectul numirii sale în funcția de selecționer. Tehnicianul e de înțeles, având în vedere că are șansa câștigării unui trofeu continental pe acest final de sezon. Cum însă dubla cu Al-Taawoun (Arabia Saudită) se va decide pe 15 aprilie, când e programat returul, Oli va scăpa de grijile Ligii Campionilor Asiei într-o săptămână.

Apoi, există dorința șefilor Federației din Emirate de a încheia subiectul numirii noului selecționer, după demiterea portughezului Paulo Bento (55 de ani) pe 26 martie. Au trecut 13 zile de atunci și, aflați sub presiunea publică, conducătorii federației vor să numească noul selecționer, în cel mai scurt timp. Mai ales că următoarele două partide ale naționalei, cele cu Uzbekistan (acasă, 5 iunie) și cu Kârgâstan (deplasare, 10 iunie) bat și ele la ușă.

Cele trei condiții puse de Olăroiu, acceptate toate

În acest context, potrivit surselor din Emirate, numirea lui Olăroiu în funcția de selecționer e o chestiune de zile. Cele trei condiții ale antrenorului român au fost acceptate, în negocierile purtate cu impresarul său. 

De acum, ar mai exista o singură etapă până la semnarea contractului: întâlnirea directă între Oli și șefii Federației din Emirate. Această întâlnire ar urma să aibă loc, după meciul din această seară, Al-Taawoun – Sharjah (ora 21.00). După acest duel, Olăroiu se va întoarce în Emirate cu echipa sa și ar urma să se vadă cu responsabilii fotbalului din această țară, în cursul acestei săptămâni.

Federația de Fotbal a ajuns deja la un acord preliminar cu antrenorul român. Kaiser-ul (n.r. – porecla lui Olăroiu în Emirate) ar urma să aibă întâlnirea cu șefii federației pentru a pune la punct ultimele detalii, cele minore, înainte de semnarea contractului. Apoi, Cosmin își va duce contractul cu Sharjah la bun sfârșit, până la finalul sezonului, după care va prelua echipa națională“, a notat jurnalistul Mansour Al-Sindi.

În cazul în care nu vor fi surprize și Oli va fi noul selecționer, el va avea o misiune istorică, de a duce Emiratele Arabe Unite la al doilea Mondial, după cel din 1990.