Cosmin Olăroiu (55 de ani) a părăsit fotbalul românesc în 2007, când a lăsat Steaua pentru a semna cu Al-Hilal Riad (Arabia Saudită). Și, de atunci, Oli nu prea s-a uitat înapoi! 

Ce-i drept, a avut o foarte scurtă perioadă, în 2011, când a antrenat Steaua și a cucerit Cupa României, dar, în rest, Olăroiu a preferat să-și facă meseria departe de casă, în Asia. Din mai multe motive. 

În primul rând, Oli, chiar dacă s-a apucat de antrenorat în țară, la FC Național, e incompatibil acum cu mediul toxic din fotbalul românesc, după aproape 20 de ani departe de scandalurile de la noi. Țările în care Olăroiu a activat, Arabia Saudită, Qatar, Emiratele Arabe Unite și China, sunt la un alt nivel, comparativ cu ce se întâmplă la noi unde, în mare măsură, fotbalul intern se rezumă la „pâine și circ“.

Apoi, din punct de vedere financiar, Olăroiu a trecut la niște contracte care nu pot fi egalate niciodată în România. Vorbim despre niște sume care ajung, anual, la milioane de dolari.

Și nu în ultimul rând, Oli e, la ora actuală, printre cel mai bine cotați antrenori din Asia. Și n-are niciun motiv să plece de acolo. Dar își poate schimba locul de muncă, lăsând Sharjah (Emirate), unde activează din noiembrie 2021, pentru a prelua naționala Emiratelor. Această mutare are șanse destul de bune, după cum sport.ro a explicat aici.

Contract dublu față de cât avea Bento

În acest moment, la Sharjah, contractul lui Olăroiu se ridică la aproximativ 5 milioane de dolari pe an. La naționala Emiratelor, selecționerul care a fost concediat, la mijlocul săptămânii, portughezul Paulo Bento (55 de ani), avea un venit anual de 1,9 milioane de dolari.

Așadar, ca să-l convingă pe Oli să preia echipa națională din mers, înaintea unor partide cruciale pentru calificarea la Mondialul din 2026, federația din Emirate trebuie să facă un efort financiar destul de mare. Pe de altă parte, banii n-au fost niciodată o problemă pentru acest for fotbalistic, așa că, în mod cert, Oli va primi cam aceeași sumă pe care o are acum, la Sharjah, dacă va accepta să fie selecționerul Emiratelor. 

Ar câștiga de 15 ori mai mulți bani, comparativ cu Lucescu!

Cu un contract de 5 milioane de dolari, la naționala Emiratelor, Olăroiu și-ar păstra statutul de cel mai bine plătit om din sportul românesc, la ora actuală. 

De notat că și acum, când e la Sharjah, Oli câștigă de 15 ori mai mulți bani, comparativ cu Mircea Lucescu (79 de ani). Pentru că „Il Luce“, semnând cu FRF, a acceptat unul dintre cele mai mici contracte pe care le-a avut, în ultimii mulți ani. Concret, selecționerul României are un venit anual de 324.000 de euro. La această sumă se vor adăuga, bineînțeles, bonusuri de obiectiv, dacă Lucescu va duce naționala la Mondiale, spre exemplu.

Oli ar avea la dispoziție un lot multinațional

În cazul în care ar accepta oferta, de a deveni selecționerul Emiratelor, Olăroiu va avea o misiune foarte dificilă.

Această națională, ca să meargă la Mondiale fără baraj, ar trebui să câștige ultimele două partide din grupa A, cele cu Uzbekistan (acasă, 5 iunie) și cu Kârgâzstan (deplasare, 10 iunie). De asemenea, e nevoie ca, în ultima rundă, Uzbekistan să piardă puncte, acasă, cu Qatar. În caz contrar, naționala Emiratelor va avansa în următoarea fază a preliminariilor asiatice, în tentativa de a prinde al doilea turneu final, după cel din 1990.

De remarcat că naționala Emiratelor are un lot multinațional, la ora actuală, nu mai puțin de 12 jucători fiind naturalizați, după cum sport.ro a arătat aici.