Alb si negru in culori ros-albastre!

Alb si negru in culori ros-albastre! Comentariu www.sport.ro
Steaua se tine de farse. Este precum un bufon care acum jubileaza oniric, iar etapa urmatoare adopta o grimasa catastrofala pe care numai soarta o poate neutraliza printr-unul dintre slujitorii providentiali (Stancu, de asta data).

Personal, as spune ca evolutiile inconsecvente pot fi asociate unei stari de labilitate colectiva. Sincer, nu pot intelege cum promiti reanimarea jocului din ’86 in meciul cu FC Arges, apoi expiri o conduita indolenta intr-un meci al carui rezultat poate insemna la sfirsitul campionatului un alt loc decit cel pe care sustii ca-l meriti de aproape jumatate de secol incoace. Tojasi Moreno realimentasera cu un-doiuri morisca din ’86, acum doar primul a fost in teren, izbutind doar un lant de fente spectaculoasesi totodata inutile. Dayro a intrat pe final ca sa-l prindasi atit.

Nicolita este indiscutabil simptomul revelator al labilitatii mai sus mentionate. Este greu sa-i previzionezi zilele bune. Poate ca o astrograma i-ar fi mai mult de folos lui Lacatus decit sesiunile de antrenamente, atunci cind vine vorba despre titularizare. Lui Neaga i-as analiza comportamentul in teren lasind doua rinduri libere – cam cate meciuri a contat de cind s-a intors la Steaua. In privinta lui Nesu ne asteptam toti sa stea departe de minge, asa cum nu a procedat niciodata.

Este clar ca face rabat la tackling-urile demente pentru un traumatism cranian delicios in primul meci la Utrecht. Tiago a stagnat la prestante insipide. Privesti meciul si te trezesti intrebindu-te sclerotic la un moment dat « Da’ pe Gomes, ala, l-o fi bagat Laca ? ». “Inapoi” in atac, Arthuro deja incepe sa calce pe nervi cum calcasi pe minge. In pofida viitorului roz pe care i-l sconteaza specialistii din fotbal, eu cred ca brazilianul va rupe primul usa vestiarului.

Afiseaza o grava lipsa de idei, una iremediabila de tehnica si alta impardonabila de seninatate dupa ratari. In timp ce linia de mijloc se agita pentru a-i trimite mingi numai bune de impins in plasa, el nu face decit sa anuleze efortul coechipierilor. Ii acord circumstante lui Zapata, atit timp cit gardienii din fata sa au uitat ca a inceput campionatul si ca e bataie pe bune in Liga I. Un capitol bun la Steaua a devenit acum capital. Anul trecut duceam lupte de constructie de la mijloc in sus, acum santierul s-a mutat in primul sfert.

De-aici si labilitatea echipei. Noi nu sintem niciodata pe cai mari citeva meciuri consecutive si nici macar o partida cap-coada. Jocul nu curge, iar daca se intimpla, curge cu picatura. Nu are debit, e incropit, este ba ca un dus rece, ba ca unul cald. Daca spui ca am jucat bine, ti-e teama ca o vei spune din nou peste 2-3 meciuri, in nici un caz cu proxima ocazie.

Cand joaca prost, iti juri ca nu te mai intereseaza, apoi auzi in fata blocului ca Dayro si Toja au facut meciurile vietii lor sau ca Nicolita a marcat senzational din 16 metri. Erau niste vorbe simple pe la noi…una calda, una rece…sau…una si mai buna…asa patron, asa echipa.

Alex...

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!